Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Regretabila confuzie

Penibilul crai bătrân „photoshopat” Călin Popescu Tăriceanu a sărit ca ars să acuze un partid foarte tânăr, USR, format din oameni care erau în general minori la Revoluţie, că reprezintă „Noua Securitate”. Asta, în condiţiile în care tatăl său adoptiv, Dan Amedeu Lăzărescu, a fost nu doar deţinut politic la venirea comuniştilor la Putere, dar şi informator dovedit al Securităţii Statului, aia adevărată, care băga oameni nevinovaţi în puşcării doar pentru că ascultau Radio Europa Liberă sau pentru că-l înjurau pe Ceauşescu. Acelaşi personaj a minţit zilele trecute arogându-şi o legătură specială cu fiul fostului disident anti-comunist  Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, care i-ar fi fost student: „Întâmplarea face, de exemplu, că băiatul disidentului Gheorghe Ursu care a murit în închisoare - ştiţi toată istoria - mi-a fost chiar student şi la vremea respectivă, subiectul acesta a venit să ni-l împărtăşească, mie şi încă unui coleg de-al meu, cu mare frică, pentru că era... se temea că acest lucru ar putea să aibă consecinţe asupra lui”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la un post de televiziune, extrem de sigur pe el. Pus chiar de către fiul lui Gheorghe Ursu în faţa dovezilor incontestabile care i-au demontat minciuna, Tăriceanu a explicat că a făcut „o regretabilă confuzie”.

Evident, nu l-a crezut nici Andrei Ursu. Nici n-ai avea cum să-l crezi pe Tăriceanu, din moment ce nu a venit cu o explicaţie cât de cât plauzibilă. Ar fi fost o confuzie dacă l-ar fi avut student pe fiul unui alt disident din acea perioadă, să-i zicem Adrian Rusu, de exemplu, pe care să-l fi confundat cu fiul lui Gheorghe Ursu. În realitate, nu a existat niciun student pe care să-l fi avut Tăriceanu pe vremea în care era profesor. Iar declaraţia iniţială a şefului Senatului nu lasă loc de interpretări, fiind una a unui om care chiar ştie ce vorbeşte, despre ce şi mai ales despre cine vorbeşte. Siguranţa aia a politicianului perfid, care te minte privindu-te în ochi, cu zâmbetul pe buze, şi care ascunde de fapt parşivenia aia a omului politic fără caracter, gata să facă orice este necesar pentru a-şi atinge scopurile personale. Un politician aşa cum sunt foarte mulţi în politica românească şi care sunt în continuare votaţi, dintr-o regretabilă confuzie morală a multora dintre alegători.




Categorie articol: 

Comentarii