Mergi la conţinutul principal

Regionalizarea: de unde vine şi unde ne duce

Ideea reîmpărţirii României a apărut în Clujul lui Funar, spre sfârşitul anilor '90, când celebrul editorial al lui Sabin Gherman, intitulat "M-am săturat de România", a stârnit rumoare la Bucureşti. Despre regionalizare se mai vorbise, dar, oricum erau întoarse, tot peste regiunile istorice picau noile limite administrative. De atunci, lucrurile au fost uitate şi doar necesitatea reîmpărţirii pe regiuni a supravieţuit ca idee.
Readucerea ei în actualitate pare să fie arma aleasă de autorităţi pentru a mai tăia din elanul liderilor fiefurilor maghiare. În ultimii ani, România a aplicat normele europene cu privire la drepturile minorităţilor şi chiar mai mult de atât (învăţământ complet pe limba lor, utilizarea limbii materne în administraţie şi justiţie etc.). Toate aceste succese legislative au încurajat politicienii etniei maghiare să continue ofensiva pentru obţinerea autonomiei regiunii secuieşti, astfel că Bucureştiul a fost nevoit să contracareze cât mai elegant posibil tendinţa de enclavizare.
Evident, ungurii s-au supărat pentru că simt riscul ca atâtea eforturi depuse în jurul proiectului etnic secuiesc să fie reduse la zero în numai câteva zile, dacă Guvernul va decide să-şi asume răspunderea. Deşi, dacă râca se va menţine în continuare între politicienii majoritari şi români, atunci maghiarii ar putea conduce nu doar cele 2-3 judeţe din ţinutul visat de ei, ci chiar 6, câte ar cuprinde regiunea intitulată provizoriu "Centru". Totuşi, UDMR preferă să nu dea vrabia din mână, iar acum coaliţia de guvernare se află în impas. Negocierile purtate toată săptămâna de liderii PDL şi UDMR nu au dus la niciun rezultat, însă partea bună a acestui eşec este că rămâne mai mult timp pentru dezbaterea publică a proiectului regionalizării. Astfel, pe lângă reconfigurarea hărţii României, vor trebui explicate în mod transparent costurile înfiinţării regiunilor şi desfiinţării judeţelor, dar şi cele care vor decurge apoi din noua structură pentru cetăţeanul obişnuit plătitor de taxe şi impozite. Vom avea de plătit biruri locale şi biruri regionale? Poate şi naţionale? Surprizele nu sunt excluse, dar poate că momentul aplicării lor nu va veni la fel de brusc, ca proiectul reorganizării teritoriale a ţării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro