Mergi la conţinutul principal

Regal de Operă şi Operetă la Brăila!

* marţi, 29 iunie, Filarmonica “Lyra – George Cavadia” vă invită la un concert vocal-simfonic aniversar extraordinar ce va avea loc în Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” * evenimentul este dedicat împlinirii a 5 ani de la înfiinţarea Filarmonicii “Lyra – George Cavadia” Brăila şi sărbătoririi Zilei Internaţionale a Dunării

 

 

 

Un regal de opera şi operetă, dedicat împlinirii a 5 ani de la înfiinţarea Filarmonicii “Lyra – George Cavadia” Brăila şi sărbătoririi Zilei Internaţionale a Dunării. Concertul vocal-simfonic aniversar extraordinar, la care Filarmonica “Lyra – George Cavadia”, filarmonica ce se afla sub autoritatea Consiliului Judeţean Brăila, vă invită să luaţi parte, se înscrie pe linia concertelor unde talentul, profesionalismul şi vocaţia muzicienilor produce frumuseţe, bucurie, fericire, linişte, lumină şi multă ordine, în minţile, sufletele şi vieţile oamenilor, mai necesare ca oricând.

Iată de ce vă aşteptăm în Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti”, marţi, 29 iunie 2021, ora 19.00, pentru a vă umple sufletul de bucurie, bucuria reîntâlnirii cu Orchestra de Cameră “Lyra - George Cavadia” Brăila, cu artiştii lirici brăileni: Miruna Iancu – soprana, Florentina Soare – mezzosoprana, Cristian Bălăşescu – tenor, Marius Eftimie – bariton, voci de referinţă la nivel naţional şi internaţional şi, nu în ultimul rând, bucuria întâlnirii cu unul din cei mai talentaţi dirijori ai tinerei generaţii, maestrul Cristian Sandu.

Un regal de operă şi operetă ce va fi prezentat de Laura Sava, unde vor fi interpretate cele mai frumoase arii şi pagini muzicale din creaţia compozitorilor: Wolfgang Amadeus Mozart, Jacques Offenbach, Franz Lehar, Gioacchino Rossini, Giacomo Puccini, Gaetano Donizetti, Johann Strauss Emmerich Kalman, Ruperto Chapi, Frederick Loewe, George Grigoriu.

Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” va putea fi ocupată în proporţie de 70% din capacitate, aşa că vă aşteptăm să vă procuraţi bilete din timp, de la sediul Filarmonicii situat pe Calea Călăraşilor nr. 52, între orele 09.00-16.00 sau la telefon: 0239.615.010.

Cu acest concert, Orchestra de cameră a Filarmonicii “Lyra-George Cavadia” Brăila îşi încheie stagiunea 2020-2021, urmând ca din luna septembrie să-şi reia activitatea concertistică cu un program integral Camille Saint- Saens, avându-l la pupitrul dirijoral pe prof. Petrea Gogu.

 

Vă aşteptăm cu drag şi vă dorim,

 

Audiţie plăcută!

 

Directorul filarmonicii,

prof. Petrea Gogu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro