Mergi la conţinutul principal

Recoltările de toamnă aproape de final

Producătorii agricoli locali sunt aproape de final la capitolul recoltarea culturilor de sezon. Potrivit unei statistici prezentate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila, au fost încheiate lucrările de recoltare în cazul culturilor de floarea-soarelui şi porumb pentru sămânţă, în timp ce pentru porumbul de consum şi soia recoltarea este pe ultima sută de metri. Concret, pentru floarea-soarelui, de pe cele 64.018 ha cultivate, producţia rezultată a fost de aproximativ 100 tone, la o medie de 1.585 kg/ha, iar la porumbul pentru sămânţă de pe cele aproape 6.100 ha cultivate s-a obţinut o producţie de circa 19 tone. Pentru porumbul de consum, în schimb, recoltările sunt în fază finală, în sensul că au mai rămas 2.700 ha din suprafaţa totală de 72.700 ha, până la acest moment producţia medie realizată fiind de 3.071 kg/ha. În cazul culturii de soia, aceleaşi statistici arată că din suprafaţa totală de 2.832 ha, lucrările s-au încheiat pentru 1.500 ha cu o producţie medie de 1.900 kg/ha faţă de estimarea iniţială 1.648 kg/ha. Pentru orez, recoltarea s-a finalizat pe un sfert din suprafaţa cultivată, mai precis 1.820 ha din totalul de 5.691 ha, cu o producţie medie de 7.098 kg/ha, cu mult peste estimările iniţiale - 4.800 kg/ha.
La capitolul însămânţări de toamnă pentru grâu au fost planificate 80.700 ha, din care până acum s-au finalizat lucrările pentru 51.302 ha, iar la orzoaica de toamnă din planul de 15.500 ha s-au realizat 4.380 ha. De menţionat este că producătorii agricoli au hotărât să realizeze lucrări pe suprafeţe mult mai mari decât anunţaseră iniţial, în cazul culturilor de orz cu aproape 1.900 ha şi rapiţă aproximativ 8.000 ha.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro