Mergi la conţinutul principal

Reacţia Angelei Merkel în faţa unei fetiţe imigrante

Cancelarul german Angela Merkel a părut stânjenită în timpul unei dezbateri televizate, unde s-a văzut confruntată cu o fetiţă palestiniană în jur de 12 ani care a izbucnit în lacrimi pentru că i s-a respins cererea de azil şi trebuie să părăsească Germania, relatează Agerpres. Dezbaterea a fost organizată în oraşul Rostock de televiziunea publică regională în cadrul unei campanii guvernamentale de „dialog cu cetăţenii", iar scena a provocat numeroase reacţii pe reţelele de socializare.
Adresându-se cancelarului, adolescenta palestiniană, al cărei prenume este Reem, explică într-o germană fără accent că trece printr-un moment greu după ce familia ei se află acum în situaţia de a se întoarce în Liban, ţara pe care a părăsit-o cu patru ani în urmă. „Şi eu am proiecte, vreau să studiez, este cu adevărat o dorinţă, un obiectiv pe care vreau să-l ating. Şi chiar este neplăcut să văd cum alţii îşi pot savura existenţa, iar eu nu mă pot bucura de acest lucru alături de ei", spune tânara, cu o voce timidă.
„Înţeleg", i-a răspuns Angela Merkel. „Politica este uneori dură (...) Tu te afli acum în faţa mea şi eşti o persoană extrem de simpatică, dar şi tu ştii că în taberele de refugiaţi din Liban sunt mii şi mii" de oameni, a adăugat şefa guvernului german. „Iar dacă noi spunem acum: puteţi să veniţi cu toţii (...), nu vom reuşi să facem faţă, suntem în faţa unei dileme", a argumentat mai departe cancelarul, care a continuat să vorbească timp de câteva secunde şi s-a oprit când a văzut că fata a început să plângă.
„Hai că te-ai descurcat bine", i-a spus atunci Angela Merkel, lăsând impresia că a crezut că tânăra fată timidă s-a emoţionat pentru că a intervenit în dezbatere. Atunci a reacţionat şi moderatorul, care i-a spus şefei executivului: „Cred mai degrabă că acest lucru se întâmplă din cauza situaţiei foarte grea". „Ştiu (...) şi de aceea voiam şi eu să o consolez", a replicat Angela Merkel în timp ce se apropia de tânăra fată pentru a o mângâia pe umăr, dar fără să lase microfonul din mână.
După această scenă, hashtag-ul #Merkelstreichelt („Mângâierea lui Merkel") a dominat postările în limba germană pe Twitter. O parte a mass-media şi unii internauţi consideră că respectiva secvenţă este o dovadă a insensibilităţii cancelarului german, în timp ce alţii cred că orice altă personalitate politică ar fi fost pusă în dificultate într-o situaţie similară şi că Angela Merkel a dat totuşi dovadă de umanitate, pentru că nu a minţit auditoriul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro