Mergi la conţinutul principal

Reabilitarea "Drumului mării" înaintează cu poticneli

Vine vara, începe sezonul estival, iar reabilitarea "Drumului mării", cum este cunoscută şoseaua dintre localităţile Viziru şi Mihai Bravu, încă nu este gata. Consiliul Judeţean Brăila spune că lucrările sunt foarte aproape de finalizare. "În momentul de faţă, drumul este asfaltat pe întreaga lungime de 27,6 kilometri. Urmează să se facă podeţele de acces, să se toarne stratul de uzură şi să se monteze semnalizatoarele rutiere", ne-a informat Nicu Filoti, secretarul Consiliului Judeţean Brăila. Potrivit celor de la CJ, lucrările vor fi încheiate în câteva săptămâni, în cadrul acestui proiect în valoare de 64,79 milioane de lei, din care 46,34 milioane de lei reprezintă finanţarea europeană, 5,88 milioane de lei vin de la bugetul de stat, iar 1,35 milioane de lei este contribuţia Consiliului Judeţean Brăila. Reamintim că şantierul a fost deschis anul trecut, în luna iunie, iar termenul final de execuţie este fixat pentru ianuarie 2011. Aşadar, dacă e să le dăm crezare celor de la CJ, "drumul mării" ar putea fi primul proiect de anvergură din judeţul Brăila, finanţat cu bani europeni, care să se termine înainte de data limită prevăzută în contract. Este, totuşi, posibil ca situaţia să nu fie chiar atât de optimistă. Ieri, ministrul secretar de stat Răzvan Murgeanu, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, i-a atras atenţia preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, că pe "drumul mării" nu prea se mai lucrează. "Ieri (luni n.n.), venind dinspre Bucureşti, am intrat puţin să văd ce se întâmplă acolo şi am observat că nu se întâmplă nimic", a spus Murgeanu, amintindu-i lui Stancu o discuţie anterioară, în care preşedintele CJ se lăudase că stratul de uzură va fi turnat până la sfârşitul lunii mai. Ieri, însă, preşedintele CJ a admis că această ultimă operaţiune va trebui amânată, cu cel puţin o lună. Vizibil iritat, secretarul de stat i-a spus că nu mai are niciun rost să se toarne strat de uzură în iunie, fiindcă începe sezonul estival, iar traficul va fi afectat. Ca să mai tempereze discuţia, Stancu i-a spus lui Murgeanu că acest ultim strat de asfalt va încorpora anumiţi senzori care să anunţe autorităţile când drumul este tranzitat de camioane grele. "Eu voiam să vă spun, domnule ministru, că pe «drumul mării» intenţionăm să montăm în covorul asfaltic senzori pentru măsurarea greutăţilor pe osii, cu camere de luat vederi pe ambele sensuri, pentru a nu mai permite marilor camioane să mai ajungă pe drumul ăsta, să ni-l distrugă cum l-au distrus de atâtea ori. Asta e! N-avem ce face, pentru că se încearcă în continuare să nu se respecte greutatea pe osii". Calm, Murgeanu i-a explicat preşedintelui CJ Brăila că, deşi ar fi indicat, acest lucru nu prea este posibil: "Da, soluţia ar fi să se planteze astfel de senzori, ca să-i puteţi opri şi amenda pe camionagii, înainte de a intra pe drum. Asta ar fi ideal. Numai că pentru aşa ceva trebuie personal şi, în momentul de faţă, nu ne putem permite".

Cu senzori sau nu, "Drumul mării" are şanse să fie finalizat în câteva săptămâni, dacă promisiunile Consiliului Judeţean se vor adeveri. Reamintim că execuţia lucrării a fost încredinţată, prin licitaţie, unui consorţiu internaţional format din firma nemţească "Max Bogl" şi "Tancrad" Galaţi. Pe şantier au putut fi văzute şi utilaje ale firmei "Concivia" SA Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro