Mergi la conţinutul principal

Reabilitarea Castelului de Apă, o nouă licitaţie

Primăria Brăila a lansat din nou procedura achiziţiei publice de lucrări în cadrul proiectului investiţional de reabilitare a Castelului de Apă. Este, practic, a 4-a încercare după ce precedentele tentative au eşuat. Zilele acestea, municipalitatea a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul de participare aferent ce vizează acest proiect investiţional, având o valoare totală estimată la 4,64 milioane lei, fără TVA, adică puţin peste 1 milion de euro. Spre deosebire de precedenta încercare de atribuire, când s-a mers pe varianta negocierii directe, acum se revine la selecţia de oferte având criteriu de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic". Aşa cum se menţionează în anunţul din SEAP, 70% din punctaj vine pe componenta preţ, 20% - perioada de execuţie şi 10% - garanţia oferită. În linii mari, în cadrul acestui contract vor fi executate lucrări de arhitectură, consolidare şi reabilitare structură, lucrări de cercetare şi supraveghere arheologică, modernizarea reţelei de apă şi canalizare, a instalaţiilor electrice, de termoventilaţie şi gaze, instalarea unui sistem de detecţie şi avertizare incendiu, a unui sistem de avertizare la efracţie, precum şi a unui sistem de supraveghere şi înregistrare video. În plus, se va amenaja un observator astronomic la cota superioară a Castelului de Apă.
Termenul limită de primire a ofertelor expiră marţi, 19 mai, ora 10.00, iar două ore mai târziu, la sediul primăriei, se vor deschide plicurile cu oferte.
Aşa cum am spus, valoarea totală a contractului este estimată la 4.646.408,16 lei, fără TVA, din care 4,34 milioane lei - investiţia de bază, diferenţa fiind alocată pentru organizarea de şantier şi cheltuieli neprevăzute. Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional POR 2007-2013 (subdomeniul Poli de dezvoltare urbană) mai precis, 80,35% din bani vor veni din fonduri structurale, 17,65% de la bugetul de stat şi 2% este contribuţia locală.
Firmelor interesate li se cere constituirea unei garanţii de 88.665,74 lei, reprezentând 2% din valoarea estimată a contractului. De asemenea, candidaţilor li se cere să prezinte lista lucrărilor executate în ultimii 5 ani.
Istoria castelului din Grădina Mare a început în 1912, când a fost dat în folosinţă, pentru a asigura alimentarea cu apă a mai mult de jumătate din oraşul Brăila. La vremea aceea, cei 35 de metri ai săi o făceau să fie cea mai înaltă construcţie de acest gen din România. Nu se mai ştie exact când anume a încetat să mai fie folosit ca turn de apă. Cert este că, în 1982 se afla în administrarea cooperativei de alimentaţie publică "Consumcoop", care a transformat vechiul bazin de apă din vârful construcţiei în celebrul bar rotativ. În anii 90, turnul a fost luat în posesie de firma privată "Cony-Sat" Galaţi, care nu a reuşit să-l exploateze eficient. În 2006, după un proces care a durat mai mulţi ani, castelul de apă a reintrat în posesia Primăriei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro