Mergi la conţinutul principal

Razii la centrele de colectare a deşeurilor

Mai exact, în intervalul orar 10.00 -12.00, poliţişti de la Biroul Ordine Publică, Secţia 2 de Poliţie Rurală Chiscani, în colaborare cu lucrători din cadrul Gărzii Financiare, Gărzii de Mediu şi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila au acţionat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite de comerţ. Aceştia au urmărit în special modul în care sunt gestionate şi achiziţionate deşeurile feroase şi neferoase în centrele de colectare. Forţele participante au efectuat controale la 4 societăţi comerciale de profil, au constatat două contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 2.500 de lei, şi au indisponibilizat şi lăsat în custodie 653 de kg deşeuri feroase, de la două societăţi comerciale, până la stabilirea provenienţei lor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro