Mergi la conţinutul principal

Razii în municipiu şi judeţ

Aproape 100 de persoane au fost legitimate şi peste 50 de maşini au fost oprite în trafic, în timpul unei razii desfăşurate în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiu şi judeţ. Două echipe de poliţişti şi jandarmi au acţionat în zonele de competenţă pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi prevenirea încălcării regulilor de circulaţie rutieră.
Cu această ocazie, poliţiştii de la Poliţia oraşului Însurăţei, agenţi de la Posturile de Poliţie arondate şi o grupă mobilă de jandarmi au legitimat 48 de persoane, dintre care 12 au fost controlate corporal sumar. Totodată, oamenii legii au aplanat două stări conflictuale, au efectuat controale la 6 discoteci, cafe-baruri sau internet-cafe-uri şi au verificat în trafic 32 de autovehicule. Pentru neregulile depistate au fost aplicate 8 amenzi, în valoare totală de 2.260 lei, conform prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. "La orele 00.40, a fost depistat în trafic Marin O. (32 de ani) din comuna Tufeşti, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat, pe DJ 212, în localitatea de domiciliu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără să fie posesor al permisului de conducere corespunzător. El a fost condus la Centrul Medical de Permanenţă Însurăţei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie şi i s-a întocmit dosar penal", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
În aceeaşi noapte, agenţii posturilor de poliţie arondate Poliţiei Municipiului şi lucrători de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean au desfăşurat o acţiune similară în municipiu. Pe parcursul acesteia au fost legitimate 51 de persoane, dintre care controlate corporal sumar 33, controlate în trafic 22 de autovehicule, destrămate 4 grupuri de tineri şi aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.980 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro