Mergi la conţinutul principal

Razii în cafe-bar

Zeci de indivizi aflaţi în baruri au fost legitimaţi, iar cei puşi pe scandal au fost duşi la sediul Poliţiei. Amenzile au curs.
Duminică, între orele 18.00-21.30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroul Rutier, alături de jandarmi, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor săvârşite cu violenţă în localuri tip cafe-bar şi casino. Pe timpul acţiunii, au fost verificate 16 cafe-baruri şi legitimate 35 de persoane, s-au controlat în trafic patru autovehicule şi au fost destrămate trei grupuri de persoane suspecte.
De asemenea, nouă persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru verificări suplimentare, şi au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro