Mergi la conţinutul principal

Razii în baruri şi în pieţe, radare la pândă pe şosele

Zeci de şoferi vitezomani au fost opriţi din drum de radarele care au stat la pândă pe şosele. În week-end, rutieriştii au acţionat cu autospecialele dotate cu radar, pentru prevenirea accidentelor produse din cauza vitezei prea mari. Aproape 70 de şoferi, care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie, au fost opriţi din drum. Ultimele zile au fost fierbinţi şi pentru petrecăreţii din discoteci şi baruri, peste 200 de persoane fiind legitimate.
Vineri, între orele 10.00- 18.00, poliţişti de la Serviciul şi Biroul Rutier, de la poliţiile orăşeneşti şi secţiile de poliţie rurală au acţionat în municipiu şi judeţ, cu autospecialele dotate cu aparat radar, pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectarii vitezei legale de deplasare. "Poliţiştii au constatat 90 de contravenţii, 69 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 34.230 de lei, au reţinut două permise de conducere (unul pentru depăşirea vitezei şi unul pentru depăşire neregulamentara) şi au retras un certificat de înmatriculare", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În perioada 6- 8 februarie, poliţistii brăileni au dat o raită şi prin locurile de distracţie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice. Oamenii legii au acţionat în zona discotecilor, barurilor şi a altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar. Forţele de ordine nu i-au scăpat din ochi nici pe comercianţii din pieţe şi târguri, unde au acţionat pentru a preveni actele ilegale de comerţ, dar şi furturile de pe tarabe ori din buzunare, poşete şi genţi. Echipele de poliţişti au efectuat controale la 49 de societăţi comerciale cu profil comerţ, discotecă, cafe-bar şi jocuri mecanice. Au fost legitimate 207 persoane, dintre care 58 au fost controlate corporal sumar, poliţiştii controlând în trafic şi 87 de autovehicule. Amenzile aplicate celor certaţi cu legea au fost de aproape 9.000 de lei. "Pe timpul desfăşurării acţiunilor, au fost constatate 50 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 8.641 de lei, 23 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 17 la Legea 12/1990 (republicată), protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 8 conform OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice", a mai spus reprezentantul IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro