Mergi la conţinutul principal

Razboi sindical pentru 600 de locuri de munca din "Laminorul"

In urma cu doar citeva saptamini, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) anunta cu surle si trimbite o mare reusita in sectorul privatizare: semnarea contractului de vinzare-cumparare a pachetului majoritar de actiuni la SC "Laminorul" SA Braila. Chiar presedintele autoritatii, Razvan Orasanu, a venit personal la Braila pentru a puncta oficial momentul privatizarii ocazie cu care, in cadru festiv, si-a manifestat multumirea cu privire la aceasta reusita si si-a exprimat in acelasi timp si speranta ca lucrurile vor merge bine pe viitor pentru societatea braileana. Pina la momentul privatizarii, societatea braileana a trecut prin repetate crize, atit de ordin financiar, cit si sociale in sensul ca laminoristii si-au manifestat in repetate rinduri nemultumirea cu privire la posibilitatea ca unitatea sa intre in lichidare. Pentru a parcurge toate aceste momente premergatoare recentei privatizari, am purtat o discutie cu liderul organizatiei sindicale a laminoristilor braileni, Constantin Iarca.

Un aranjament murdar

- Societatea a trecut inca din 1997 in sectorul privat prin intermediul privatizarii. Cum ati ajuns din nou in portofoliul statului?
- Imediat dupa alungarea patronului David Gray din Romania, de catre sindicatul "Metal '94", pachetul majoritar de actiuni a fost preluat, in iunie 2004, de firma "Tenaris", care fiind interesata mai mult de "Silcotub Zalau" a fost obligata sa preia trei unitati: SC "Laminorul" SA Braila, "Tubinox" Bucuresti si "Intermetal" Bucuresti. Preluarea la pachet a unitatii noastre a fost un aranjament murdar intre AVAS Bucuresti si acest escroc international David Gray, deoarece exista un litigiu in instanta la Tribunalul Bucuresti si o sesizare a Sindicatului "Metal '94" la PNA Bucuresti, pentru distrugerea unui sector de activitate de la aceasta unitate.
In conditiile de mai sus, incepind cu luna octombrie 2004, firma "Tenaris" a cedat unitatea noastra la AVAS. In acele momente foarte grele a avut loc o ampla miscare spontana a salariatilor, care i-a pus pe fuga si pe ultimii reprezentanti ai firmelor "Intermetal" Bucuresti si "Silcotub" Zalau, care inca se mai ocupau de valorificarea pieselor, utilajelor, componentelor din fluxul de productie si a cilindrilor de laminare la fier vechi. Incepind cu acest moment crucial pentru societatea noastra si, implicit, pentru toti salariatii, a inceput adevarata lupta pentru salvarea unitatii de la lichidare.

Intilnirea cea de taina

- In ce a constat lupta?
- Imediat s-au organizat miscari de strada, care s-au facut publice in presa locala si centrala cu 4-5 zile inainte de desfasurare si care au pus pe jar conducerea PSD-lui aflat in acea perioada la guvernare si care se afla in plina campanie electorala, in disputa directa cu Alianta DA. Aceste miscari sindicale au inceput cu un miting-mars, in data de 9 noiembrie 2004, cu toate ca in aceeasi zi ma aflam la sediul AVAS, unde se incerca sa se rezolve situatia unitatii. Este adevarat ca prefectul Brailei si conducerea locala si centrala a PSD-lui au dorit sa blocheze cu orice pret aceasta prima actiune sindicala si mi-au cerut sa nominalizez o persoana pentru functia de director general, cu care sa ma prezint imediat la Prefectura. In aceste conditii, sindicatul "Metal '94" si-a asumat raspunderea, gasindu-l dispus pe Virgil Sinca si lamurindu-l sa fie de acord partial, dupa care sa mearga impreuna la Prefectura Braila. In acel loc, spre sfirsitul zilei, a avut loc "Intilnirea cea de taina" la care au participat cele mai importante persoane din Braila la acel moment si chiar Alin Teodorescu, fostul cancelar al primului-ministru, cu care s-a stabilit ca, in urmatoarea zi, sa vin la Bucuresti insotit de viitorul director Virgil Sinca si deputatul PSD Mihai Tudose.
- Dar aceasta deplasare la Bucuresti nu a calmat spiritele in Braila.
- Intr-adevar momentele dramatice au continuat si a doua zi, deoarece salariatii de la SC "Laminorul" Braila doreau o reusita sigura, neavind incredere in autoritatile locale si nici in parlamentarii braileni. In conditiile de mai sus am fortat un protocol cu presedintele AVAS de atunci - Mircea Ursache -, iar miscarea de protest in strada a salariatilor s-a desfasurat spre indignarea PSD si a prefectului.

Incercuiti de fortele de ordine

- Cu toate acestea, s-a ajuns la un consens si lucrurile s-au calmat.
- Intr-adevar, la interventia prefectului, a Politiei si a Jandarmeriei s-a aranjat prin statia de amplificare legatura directa, prin telefon mobil, cu mine care eram la AVAS Bucuresti. Asa s-au calmat spiritele. A urmat o perioada de asteptare in care am sperat in rezolvarea acestei situatii, prin respectarea promisiunilor facute verbal si in scris. Dar, cum politicienii si persoanele din conducerea locala si centrala au vocatia de a minti cetatenii de rind, sindicatul "Metal '94" a simtit perversitatea acestor sacali, avari dupa putere si astfel s-a pregatit urmatoarea miscare de strada, din data de 23 noiembrie 2004. In aceste momente explozive, in plina campanie electorala, au aparut aliati din partidele politice aflate la acel moment in opozitie, care doreau sa se foloseasca de durerea noastra pentru a cistiga capital politic. Sindicatul a realizat ca este o manevra politica murdara, cu care ne-am cam obisnuit din anul 1989, dar in acele momente critice a considerat ca orice sprijin este binevenit si nu trebuie refuzat, fara a intra in jocul politic mizerabil, care a fost propus in acel moment de PNL si PD. In conditiile aratate mai sus s-a derulat cea de-a doua miscare de protest in strada, care atunci a fost atacata la Judecatorie de Prefectura, deoarece forta politica PSD dorea liniste, pentru a mai prosti cetatenii pentru inca 4 ani si, bineinteles, in acele momente, prefectura si parlamentarii braileni prin amenintari si represalii doreau sa opreasca aceasta miscare. Trebuia sa se foloseasca orice metoda pentru a bloca sau inabusi aceasta miscare care le pata imaginea.
- Cum s-au derulat "ostilitatile"?
- In dimineata de 23 noiembrie 2004, fostul prefect, Mihai Manea, a ordonat Politiei si Jandarmeriei sa opreasca sub orice forma deplasarea convoiului de protestanti catre Prefectura. In acelasi moment, prin statia Politiei, prefectul m-a amenintat ca voi avea probleme daca nu se opreste coloana de protestanti, pentru ca el are o hotarire judecatoreasca de suspensare a miscarii sindicale. Amenintari de acest gen mai primisem si cu citeva zile inainte de aceasta miscare de protest, chiar de la Bucuresti, de la fostul cancelar al primului-ministru, de la Politie si chiar de la persoane importante din conducerea locala a PSD-ului. Revenind la acele momente, s-a ajuns pina la a fi incercuiti si blocati prin fortele de ordine. A fost un moment dramatic in care l-am atentionat pe domnul Hahui ca, daca doreste varsare de singe, o va avea. Acesta a realizat situatia si a renuntat la actiunea sa periculoasa si astfel a inceput o noua actiune sindicala prin mars de protest si miting in fata Prefecturii.

Creditul de 95 de miliarde: uite-l, nu-i!

- Care a fost rezultatul acestor miscari de protest sindicale? A meritat efortul?
- Rezultatele acestor miscari de strada nu s-au lasat asteptate: prin ordonanta de Guvern, s-a acordat societatii "Laminorul" un credit de 95 miliarde lei vechi, care era directionat catre relansarea societatii. Asadar, a fost o mare victorie pentru salariatii societatii care au putut sa-si salveze locurile de munca, intr-un oras sarac, distrus economic de oameni fara valoare si fara suflet care, imbracind o haina politica, au calcat in picioare increderea si sperantele brailenilor.
- Din cite imi aduc aminte, bucuria a fost de scurta durata...
- Calvarul nu se terminase, deoarece imediat dupa ce a cistigat alegerile, Alianta DA a inceput vinarea PSD-ului si implicit, prin ce faceau, doreau ca acestia sa fie pedepsiti. Pe aceste considerente, s-au verificat toate actiunile PSD si astfel, incepind cu luna ianuarie 2005, a fost directionat Consiliul Concurentei catre SC "Laminorul" SA Braila, deoarece atunci se cosiderase ca unitatea braileana prejudiciase statul roman cu acele 95 de miliarde lei, fiind in acelasi timp anulata acea ordonanta de guvern. Deci, acesti popindai care sareau pe linga noi inainte de alegeri si ne promiteau marea cu sarea in luna noiembrie 2004, au uitat de sprijinul ce urma sa il acorde unitatii noastre si acum incepeau represaliile. A trebuit din nou sa reluam lupta, acum cu Alianta DA, care dorea lichidarea societatii deoarece blocam integrarea in UE! Era o mizerie a politicului, caruia niciodata nu i-a pasat de aceasta tara, de situatia romanilor si de un viitor care sa ne asigure prosperitatea nationala. In conditiile de fata, sindicatul a reluat lupta si, in final, am obtinut salvarea care s-a concretizat prin faptul ca societatea a intrat in procedura de administrare speciala, prin care se asigura protectia unitatii in fata creditorilor.

Salvatorii

- In paralel, AVAS a demarat procedurile de scoatere la privatizare a unitatii. Cum a ajuns "DanScan Holding" sa cumpere caietul de sarcini?
- In luna aprilie anul trecut, participam la unele discutii cu firma "Truman Trade International", care, la acel moment, dorea o simpla colaborare cu noi, prin procesare tagla. Cu aceasta ocazie, le-am propus acestor reprezentanti ai "DanScan Holding" sa se inscrie in cursa privatizarii societatii "Laminorul". Sindicatul "Metal '94" le-a promis sprijin mergind pina la facilitarea unei discutii directe cu reprezentantii conducerii AVAS. In paralel,au fost purtate discutii si cu "Profiland" din Galati si, cu toate ca am fost foarte aproape de o reusita, in ultimul moment patronul firmei galatene s-a retras. Se pare ca SC "Laminorul" era o caciula prea mare pentru acesta. Pentru a se indeparta cit mai mult varianta lichidarii societatii, deoarece nu existau potentiali cumparatori, am initiat discutii cu parlamentari braileni. Am avut discutii pe aceeasi tema si cu fostul presedinte al AVAS, Gabriel Zbircea, atit la sediul institutiei, cit si la Braila cind acesta a venit in vizita cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Am primit asigurari ca unitatea nu va fi lichidata si mi-am asumat obligatia de a aduce un cumparator.
Au urmat mai multe probleme in cadrul procedurii de privatizare, ba chiar sindicatul a dejucat mai multe planuri murdare care vizau lichidarea societatii. De exemplu, in luna septembrie 2005, sindicatul "Metal '94", demasca un complot pe culoare politica care dorea lichidarea societatii si solicita sprijinul deputatului Mihai Tudose si al presedintelui AVAS Bucuresti. Implicarea celor doi a dus la salvarea societatii. (A consemnat Dragos G. TUDOSE)

Si presedintele AVAS se lauda cu privatizarea Laminorului

- Cum au decurs discutiile cu cei de la "DanScan Holding"?
- In luna noiembrie 2005 am mers impreuna cu Virgil Sinca la o intilnire cu patronul acestei firme, domnul Alexander Denisov, ocazie cu care s-au stabilit relatii de colaborare si strategii in dezvoltarea societatii "Laminorul". Potentialul investitor nu a renuntat la cumpararea pachetului de actiuni la "Laminorul" si l-am sprijinit pe tot parcursul incercarilor de privatizare. In final, la data de 14 iulie 2006 se semneaza contractul de vinzare-cumparare intre AVAS si firma "Donau Commodities" SRL Bucuresti, care este de altfel reprezentanta firmei "DanScan Holding". Dupa parcurgerea acestor momente cruciale, se poate spune ca Sindicatul "Metal '94" a realizat o privatizare spectaculoasa cu care chiar si presedintele AVAS se lauda peste tot unde se duce. De altfel, prin vizita sa la Braila, in data de 21 iulie, a dorit sa parafeze aceasta privatizare de succes, prin care se salveaza o societate comerciala din Braila, care asigura locuri de munca in momentul de fata pentru 600 de salariati cu prespectiva angajarii intr-un viitor apropiat a inca circa 150 de noi salariati. Am convingerea ca in 2-3 ani vom fi cea mai puternica unitate industriala din Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro