Mergi la conţinutul principal

Razboi in Fisia Gaz

Inca o data s-a vazut cit sintem de mici pe harta Europei, asta in ciuda faptului ca nu pierdem nici o ocazie sa ne dam rotunzi ca scobitoarea. Scandalul dintre Rusia si Ucraina ne-a prins in cucul gol, chit ca ministrul Videanu, dimpreuna cu premierul Boc, a dat asigurari ca nu vom ajunge sa ne incalzim cu lemne si sa gatim la resou.
Marti la prinz, autoritatile anuntau ca nu mai putin de 3,7 milioane de metri cubi de gaz metan nu au mai intrat in tara prin magistrala de la Isaccea, dupa ce Rusia a strins nervoasa robinetul. De vina, dupa cum se stie, nu sintem noi, ci ucrainenii, care nu vor sa plateasca pretul solicitat de ursul Putin, prin Gazprom-ul pe care il conduce, de parca ar fi propria lui firma, nu un mastodont de stat.
De fiecare data cind ni se spune sa stam linistiti, caci totul este sub control si ca nu avem motive de ingrijorare, imi dau seama ca treaba este groasa de tot. Asta au facut Videanu, Boc si responsabilii de la Transgaz, Distrigaz, Romgaz si naiba stie cite companii cu "gaz" la sfirsit or mai fi in tara asta. Peste primele trei zile am trecut, de bine, de rau. S-a redus consumul la agentii economici, in sensul ca risipa a fost controlata mult mai bine, astfel ca populatia nu a fost afectata. Chipurile, avem rezerve sa dam si la altii (am glumit, desigur). Stati sa vedem ce se va intimpla insa daca razboiul economic ruso-ucrainean va continua, sa zicem, inca o saptamina. Stiu, "nu vor fi probleme?", cum ar zice Videanu. Dar cine dracu sa stea sa-l asculte pe dusmanul bordurilor sanatoase tun?
Mai nasol este ca la cite paduri au fost spintecate cu drujba in tara asta, nici lemne de pus pe foc nu mai avem. Daca la gaze om avea o minima rezerva strategica, adica vreo doua-trei galeti de metri cubi de gaz metan puse la beci, cind vine vorba de lemne, putem sa fluieram linistiti a paguba. Scandalul dintre Rusia si Ucraina ne-a prins cum nu se putea mai bine, taman de gerul Bobotezei, cind iti ingheata scuipatul in gura. Chiar daca vom trece cu bine peste aceasta belea, consider ca trebuie sa analizam un pic postura dificila in care am ajuns din cauza vecinilor de la Est. E drept ca Romania asta rupta-n cur nu poate face prea multe pentru a scapa de sub papucul rusesc, dar nici sa stea, frate, cu miinile pe piept, asteptind sa vina tarul Putin sa-i puna banutul pe ochi. Cica ar trebui sa mincam mai multa fasole, sa avem rezerve strategice, in caz de Doamne-fereste! Nu de alta, dar razboiul se anunta a fi mai mult lung decit lat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro