Mergi la conţinutul principal

Radu Afrim il duce pe "Omul perna" la Bucuresti

Controversatul spectacol "Omul perna" de Radu Afrim, montat la Teatrul "Maria Filotti" din Braila si atacat de un deputat din localitate, va avea o reprezentatie la Teatrul Odeon din Bucuresti, pe 15 noiembrie, a declarat regizorul pentru Mediafax.
"Cred ca era momentul sa aduc spectacolul la Bucuresti", a sus Radu Afrim. "Am vrut sa il aduc (la Bucuresti, n.r.) sa vada lumea ca nu este nimic din ceea ce s-a spus despre acest spectacol", a explicat regizorul.
Spectacolul "Omul perna" a fost atacat, saptamina trecuta, de deputatul PSD de Braila, Mihai Tudose, intr-o conferinta de presa. Acesta a cerut primarului sa o demita pe directoarea Teatrului "Maria Filotti", Veronica Dobrin, pe motiv ca "Omul perna" ar avea o influenta negativa asupra tinerilor care il vad.
Ulterior, Radu Afrim a decis sa puna semnul "Interzis sub 15 ani" pe afisul spectacolului. "Mereu am semnul acesta pe afisele spectacolelor mele dar, la Braila, fiind un teatru mic, nu s-a pus semnul acesta. Oricum, cei care vin sa vada spectacolul meu sint cel putin in clasele a IX-a sau a X-a si nu pot sa spun ca pentru ei este un spectacol nepotrivit", a explicat Radu Afrim.
Regizorul a mai spus ca, dupa o saptamina "tensionata", lucrurile s-au linistit la Braila. "Tinerii de aici au avut o reactie foarte frumoasa. Chiar isi apara teatrul. Si presa locala a reactionat foarte bine", a precizat Afrim.
"Cred ca este un spectacol foarte bun si vreau sa incep sa il scot in lume. Este un spectacol bun si pot sa merg linistit cu el pe la festivaluri", a mai afirmat Radu Afrim.
Realizat dupa un text de Martin McDonagh, cu o distributie in care se regasesc nume precum Eugen Jebeleanu, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa si Alin Florea, spectacolul a avut premiera in cadrul Festivalului "Zile si nopti de teatru european la Braila", in septembrie. Unul dintre cintecele interpretate pe scena de actori este scris de Ada Milea. Spectacolul este format dintr-o serie de povesti terifiante care vorbesc despre violenta si cinism, povestite intr-o cheie umoristica, inedita.
"Omul perna" va avea doua reprezentatii si in Festivalul "Pledez pentru tine(ri)" din Piatra Neamt, pe 26 octombrie si 2 noiembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro