Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Răzmeriţă a ieşit «la rampă» pentru a-şi prezenta CV-ul

• actualul coordonator al organizaţiei Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriţă, a dorit să îşi facă o scurtă prezentare • asta în contextul în care partidul lui Victor Ponta la Brăila se află în plin proces de “recrutări”, iar Răzmeriţă a considerat că e cel mai bine ca oamenii să ştie cine a preluat organizaţia

 

Coordonatorul Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriţă, susţine că tot mai mulţi brăileni sunt interesaţi să vină în cadrul organizaţiei partidului lui Victor Ponta. Plecând totuşi de la ideea că în prezent Pro România Brăila face “recrutări”, Răzmeriţă a dorit să îşi prezinte CV-ul pentru ca oamenii să ştie cât mai clar cu cine vor colabora, dacă decid să vină în partid.

Potrivit datelor pe care ni le-a pus la dispoziţie, Cosmin Răzmeriţă are 33 de ani şi este inginer agronom. Acesta se laudă cu faptul că a fost membru fondator UNPR, dar şi preşedinte al organizaţiei de Tineret a unioniştilor. Răzmeriţă este atreprenor în domeniul serviciilor şi vânzărilor şi a fost consilier judeţean în perioada 2012-2016 cu mandat din partea Alianţei pentru Viitorul Brăiliei (AVB).
“Am susţinut toate proiectele constructive din comisia de Cultură, Tineret şi Sport şi comisia de Buget Finanţe, din cadrul Consiliului Judeţean Brăila. Ca preşedinte al UNPR Brăila m-am opus fuziunii prin absorbţie a partidului de către PMP. Asta din cauza faptului că acest demers se voia făcut pentru reglarea intereselor personale ale liderilor din acel moment”, a declarat Răzmeriţă, despre cariera sa politică.
Acesta se mai laudă cu faptul că a fost cel mai tânăr consilier judeţean în funcţie care a reuşit să aducă la masa discuţiilor primari (indiferent de culoarea politică), societatea civilă şi privaţi din judeţul Brăila, pentru a atrage fonduri europene. Ulterior, după cum precizează coordonatorul Pro România Brăila, fondurile s-au transformat în: proiecte de infrastructură locală, dezvoltarea mediului social, înfinţarea de start-up pentru privaţi - aceştia creând locuri de muncă pentru judeţul Brăila.

În prezent, în calitate de coordonator în oraşul nostru al partidului fostului premier Victor Ponta, Răzmeriţă susţine că are scopul de a crea un laborator politic în care oameni competenţi construiesc şi aplică proiecte concrete pentru dezvoltarea municipiului şi a judeţului Brăila.

Reamintim că organizaţia Pro România Brăila a fost preluată de către fostul consilier judeţean în luna decembrie 2019, după ce deputatul Emilia Meiroşu a decis să demisioneze, alături de toată filiala pe care o conducea, pe fondul neînţelegerilor cu Ponta.

 




Categorie articol: 

Comentarii