Mergi la conţinutul principal
A început campania de vaccinare și la Brăila!

Război total contra Covid-19

* campania de imunizare împotriva Covid-19 a început oficial și în județul nostru * ieri dimineață, 975 doze de vaccin au sosit la Direcția de Sănătate Publică Brăila, cu un transport special, dozele urmând să fie distribuite în cele patru centre stabilite pentru prima etapă: Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila, Spitalul de Psihiatrie ”Sfântul Pantelimon”, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Orășenesc Făurei * la SJU Brăila, primul medic care a primit vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 a fost dr. Ileana Grecu, șefa Șecției de Boli Infecțioase * în total, ieri, 45 de medici din Spitalul Județean au fost vaccinați și, conform declarațiilor managerului Delia Râșnoveanu, nu s-au înregistrat reacții adverse * printre medicii care au dorit să se vaccineze se numără și dr. Alina Neacșu, medic primar oftalmologie, care ne-a declarat că aștepta acest moment de la debutul pandemiei, vaccinul fiind singura soluție de a lupta cu boala Covid-19 * campania de vaccinare continuă și în aceste zile

 

Brăila a început noul an cu dreptul! Ieri, 4 ianuarie, campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 a debutat și în județul nostru, lucru care s-a întâmplat și în alte județe. La fel ca în toată țară, în prima etapă vor fi imunizați lucrătorii din domeniile sănătății și social - public și privat. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dunărea” al județului Brăila, pentru prima fază a procesului de vaccinare au fost solicitate 975 doze, care au sosit ieri dimineață la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila, cu un transport special, de la Spitalul Militar de Urgență ”Alexandru Gafencu” Constanța, stabilit ca centru zonal. De la DSP Brăila dozele de vaccin au fost distribuite centrelor de vaccinare, cu respectarea tuturor măsurilor privind condițiile de transport, cu sprijinul echipajelor de poliție și jandarmerie. Precizăm că cele patru centre stabilite pentru această etapă sunt Spitalul de Urgență Județean, Spitalul de Psihiatrie ”Sfântul Pantelimon”, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Orășenesc Făurei.

“Începând de astăzi (n.r. - ieri) va fi vaccinat personalul din domeniile sănătății și social – sistem public și privat, care și-a dat acordul și care a fost înregistrat în aplicația pusă la dispoziție în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. Încă de săptămâna trecută, la nivelul județului Brăila a fost operaționalizat Nucleul de Coordonare a Vaccinării Județean, care are ca atribuție principală coordonarea campaniei de vaccinare, în structura căruia își desfășoară activitatea reprezentanți din Instituția prefectului – județ Brăila, Consiliul Județean Brăila, Direcția de Sănătate Publică, structurile județene ale M.A.I. și M.Ap.N”, au transmis cei de la ISU Brăila.

 

Dr. Ileana Grecu, șefa Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean, primul medic care a primit vaccinul

Spitalul Județean de Urgență Brăila a primit 785 doze de vaccin din totalul celor 975 doze. Imunizarea personalului medical s-a făcut într-un spațiu special amenajat la parterul unității, care cuprinde trei camere: o cameră pentru triajul epidemiologic, o cameră pentru administrarea vaccinului și o cameră pentru supravegherea timp de 15 minute a celor care primesc vaccinul, perioadă în care angajații sunt monitorizați pentru posibile reacții adverse. Vaccinarea personalului a început la ora 12.00, iar primul medic care a primit vaccinul este dr. leana Grecu, șefa Secției de Boli Infecțioase (Corpul C) și unul dintre medicii care a tratat primii bolnavi de coronavirus. În total, ieri, 45 de angajați ai spitalului au primit vaccinul anti Covid-19, inclusiv managerul unității, dr. Delia Râșnoveanu.

“Ne bucurăm că a început campania de vaccinare. Totul a decurs foarte bine, am început cu medicii din prima linie, iar prima persoană vaccinată a fost dr. Ileana Grecu, cu care ni s-a părut normal să începem campania, fiind șefa Secției de Boli Infecțioase. După care au urmat alți colegi, pe listă fiind programate 45 de persoane. Și eu m-am vaccinat, nu a fost nimic dureros, a durat câteva minute și mă simt foarte ok. De altfel, până acum, nu s-a înregistrat nicio reacție adversă. La sfârșit se eliberează o adeverință de vaccinare. Pe lângă medici, vor fi vaccinați toți angajații din spital care au solicitat acest lucru. În zilele următoare vom continua campania de vaccinare”, ne-a declarat managerul Delia Râșnoveanu.

Întrebată dacă există persoane care au refuzat vaccinarea, managerul Delia Râpnoveanu a răspuns: “Nu pot spune că au refuzat vaccinarea, dar încă se mai gândesc. Noi sperăm să se vaccineze cât mai multă lume și să putem trece cu bine peste această pandemie”.

Trebuie precizat că vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 se administrează în două doze, la distanță de trei săptămâni.

 

Dr. Alina Neacșu, șefa secției de Oftalmologie: “M-am vaccinat pentru că sunt mamă, sunt doctor, și am o datorie morală față de familia mea și față de pacienții mei”

Printre cei care au primit ieri vaccinul anti Covid-19 s-a numărat și dr. Alina Neacșu, medic primar oftalmolog și șefa Secției de Oftalmologie. La scurt timp după administrarea vaccinului aceasta le-a declarat redactorilor “Obiectiv” că se bucură că a început campania de imunizare, în opinia sa vaccinul fiind singura soluție de a pune capăt pandemiei. Totodată, aceasta ne-a declarat că personalul medical va respecta în continuare măsurile de protecție.

“Sunt extrem de fericită! Am așteptat momentul acesta de aproximativ un an! M-am vaccinat pentru că sunt mamă, sunt doctor, și am o datorie morală față de familia mea și față de pacienții mei. Nu trebuie să-i dezamăgesc și trebuie să fiu sănătoasă ca să îi pot trata. A durat câteva minute vaccinarea, fără niciun fel de durere. Recomand tuturor pacienților mei și tuturor cunoștințelor și tuturor oamenilor care mă cunosc să aibă încredere pentru că, personal, consider că este unica soluție de a lupta contra acestei boli. Pot să vă spun că ne-am vaccinat foarte mulți colegi medici. Noi, cei de la Oftalmologie, am fost în echipă cu Anestezia-Terapia Intensivă și suntem extrem de entuziaști și ne-am dorit extrem de mult să ne vaccinăm pentru că, doctori fiind, noi considerăm că este una din soluțiile de a nu ne îmbolnăvi și de a nu îmbolnăvi pe alții. Esența ortodoxismului este «faci bine ție și aproapelui tău». Va fi un rapel peste 21 de zile, vom fi anunțați, pentru că toate datele noastre sunt trecute în platforma corespunzătore, și ne vom prezenta la raport. Asta nu înseamnă că dacă ne-am vaccinat vom elimina măsurile de protecție. Le vom păstra, ne vom proteja ca și înainte, dar vaccinul este un plus. E primul moment în anul acesta când sunt optimistă, când văd o speranță, ne-a declarat dr. Alina Neacșu.

Reamintim că, în România, campania de vaccinare a început pe 27 decembrie 2020, prima persoană vaccinată fiind Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membru al echipei medicale care, în 27 februarie 2020, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2. România ar urma să beneficieze de 10 milioane de doze de vaccin, aproximativ 140.000 - 150.000 de doze săptămânal. Doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, susține că o persoană vaccinată împotriva coronavirusului începe să dezvolte imunitate după aproximativ 14 zile de la momentul injectării primei doze.

Conform Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, campania cuprinde trei etape:

Etapa I – lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat:

Etapa a II-a Populația cu grad ridicat de risc:

Etapa a III-a (populația generală)

Totodată, doctorul Valeriu Gheorghiță estimează că imunizarea întregii populații din România va fi posibilă în aproximativ șase luni. Cu toate acestea, măsurile sanitare trebuie, în continuare, respectate pentru protejarea sănătății și vieții oamenilor.

 

 

S-a stins din viață medicul Mihai Dobre

Ziua de 4 ianuarie 2021 a fost una tristă pentru colectivul Spitalului Județean de Urgență Brăila. Fix în ziua în care a început vaccinarea împotriva coronavirusului, medicul Mihai Dobre, care lucra la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, a pierdut lupta cu virusul SARS-CoV-2.

“Astăzi (n.r - ieri) suntem într-o zi extrem de tristă. Boala nu alege... Dr. Dobre a fost un doctor extraordinar, un coleg extraordinar, un tată extraordinar, un soț extraordinar, pe care îl deplângem cu toții”, a spus dr. Alina Neacșu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro