Mergi la conţinutul principal

Răspunderea medicală, insuficient cunoscută de către doctori

Răspunderea profesională medicală este insuficient reglementată şi cunoscută în ţara noastră, a declarat la Brăila preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Vasile Astărăstoae. Subiectul a fost abordat în cadrul unui simpozion cu tema "Etica medicală", organizat la finele săptămânii trecute de Colegiul Medicilor Brăila. "Răspunderea medicală revine ciclic în discuţia publică şi se observă că, pe de o parte, nimeni nu s-a aplecat să vadă fundamentul teoretic şi modalitatea în care a apărut şi care este scopul răspunderii profesionale medicale. Se observă că există, iclusiv la jurişti, o serie de confuzii care se fac şi nimeni nu încearcă să adapteze această instituţie nevoilor moderne. Când spun nimeni, mă refer strict la România. Ce este mai grav, este că nici medicii nu cunosc elementele privind răspunderea profesională medicală şi atunci sunt vulnerabili în faţa acestor atacuri. Scopul nu este să taie capul medicului", a spus dr. Astărăstoae. Preşedintele CMR a precizat că răspunderea profesională medicală are ca scop protejarea interesele bolnavului, are o valoare profilactică şi stimulează iniţiativa medicilor. "Valoarea profilactică este raţiunea pentru care în majoritatea ţărilor, erorile şi greşelile se raportează anonim, pentru a se putea face o analiză a sistemului şi a diferenţei între eroare şi greşeală şi a lua măsuri să nu se repete", a subliniat dr. Astărăstoae. Acesta a făcut distincţie între cele două noţiuni, precizând că eroarea ţine de domeniul cunoaşterii, de aceea nu atrage răspundere profesională, în schimb greşeala, care ţine de domeniul corectitudinii medicale, atrage răspunderea profesională, pentru că în acest caz sunt încălcate regulile care trebuia respectate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro