Mergi la conţinutul principal

Rândunică este, de astăzi, director la Integrare

Centrul de Informare şi Documentare pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Durabilă (CIDIEDD) Brăila are un nou şef, începând de astăzi. Este vorba despre preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PSD, Adrian Rândunică. După cum ne-a informat personal, social democratul a fost numit de către consiliul director al asociaţiei CIDIEDD, director interimar, în locul Simonei Basuc. Reamintim că plecarea lui Basuc de la conducerea CID ne-a fost confirmată încă de la începutul lunii august, de către preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu. "Conform deciziei consiliului director, am fost numit eu pe poziţia de director şi îmi încep activitatea de mâine (n.r. - astăzi), 1 septembrie. Acum trebuie să stabilim când se va întruni AGA. Există o probabilitate foarte mare ca acest lucru să se întâmple la sfârşitul lunii septembrie, pentru că trebuie să stabilim lucrurile. De asemenea, AGA va stabili data pentru organizarea concursului privind poziţia de conducere", a declarat Rândunică. Mai mult, liderul TSD Brăila a ţinut să precizeze că deja are un plan de management pregătit, în contextul în care va reuşi să obţină postul "râvnit", în urma examenului. "Eu am deja un plan managerial şi îmi propun să îl implementăm. Asociaţia CID este înfiinţată pentru a ajuta la dezvoltarea judeţului, pentru a sprijini Unităţile Aadministrativ Teritoriale să scrie proiecte şi să se dezvolte. Este adevărat, Consiliul Judeţean are şi Direcţia de Strategii, dar având în vedere că este parte din această asociaţie, sunt convins că vom colabora foarte bine", a mai adăugat sursa citată.
Trebuie precizat că pe 11 august, după cum a afirmat preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, Simona Basuc a făcut o cerere de încetare a contractului de muncă pe care îl avea la CIDIEDD, îndreptându-se către un alt job, axat tot pe fonduri europene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro