Mergi la conţinutul principal

Puterea cuvântului

Citind comentariile, am realizat şi cât de important este să poţi privi dincolo de ele, să le înţelegi mesajul, să faci diferenţă între "răutăţi" şi comentarii constructive. Şi asta e important, la fel de important ca şi cunoaşterea sensului tuturor cuvintelor. Deşi experienţa celor doi ani m-a învăţat că sunt şi persoane care cred în mine, care apreciază şi înţeleg ceea ce scriu, dându-mi astfel încredere, există, desigur şi persoane care nu sunt de acord cu ceea ce "măzgălesc" eu aici. Dar, în fond, nu suntem obligaţi să-i plăcem pe toţi. Nu-i aşa?

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro