Mergi la conţinutul principal

Pus pe bătaie la 17 ani

Oamenii legii efectuau o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise cu violenţă. Aceştia i-au controlat corporal pe cei trei şi au descoperit că unul dintre ei avea asupra sa o armă albă. Cuţitul era tip briceag, rabatabil, cu buton, cu lungimea totală de 25 de cm şi lungimea lamei de 12 cm. Minorul de 17 ani a încercat iniţial să fugă, însă a fost prins. Băiatul le-a spus poliţiştilor că avea cuţitul la el pentru că intenţiona să îl folosească într-un eventual conflict cu alţi tineri care au încercat să îl bată, în zona grupului şcolar unde studia. Lucrătorii de poliţie au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de port fără drept al unui cuţit în locuri publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro