Mergi la conţinutul principal

Psihopatul criminal

Trimis pe lumea cealaltă la începutul Noului An. Un bătrân de 67 de ani, care stătea fără forme legale în satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, a fost găsit îngropat în zăpadă, plin de sânge. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au demarat imediat cercetările şi au găsit hainele victimei aruncate într-un canal de desecare. Principalul suspect de omor este un tânăr de 33 de ani, care îl ţinea în gazdă pe bătrân, acesta fiind, se pare, bolnav psihic. Oamenii din satul unde s-a produs nenorocirea îl bănuiesc pe localnicul cu probleme, Cristian Belu, că şi-ar fi ucis şi tatăl, pe care nimeni nu l-a mai văzut de un an. Totuşi, anchetatorii nu au avut date certe din care să reiasă că tânărul de 33 de ani l-a omorât într-adevăr pe cel care i-a dat viaţă. În urmă cu două zile, suspectul a fost reţinut şi dus la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila. Surse medicale ne-au precizat că tânărul ar suferi de schizofrenie paranoidă şi că nu şi-ar mai fi luat tratamentul de foarte mult timp, pentru că refuza
medicaţia.
Alarma s-a dat la data de 2 ianuarie, la ora 15.20, când un localnic din satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, a apelat numărul de urgenţă 112 şi a sesizat că a găsit articole vestimentare abandonate într-un canal de desecare situat la marginea localităţii. După primirea sesizării, la locul indicat s-au deplasat poliţiştii, care au găsit o geacă şi o pereche de pantaloni. Anchetatorii au stabilit că hainele îi aparţin lui Coman B. (67 de ani), domiciliat fără forme legale în localitatea Cuza Vodă, fiind recunoscute de către sora acestuia. "Din primele verificări efectuate a rezultat că există suspiciuni cu privire la comiterea unei infracţiuni, cel în cauză fiind dispărut în condiţii suspecte. Cercetările au fost efectuate în teren de către poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti, cu sprijinul colegilor de ordine publică şi sub coordonarea adjunctului şefului inspectoratului, pe linie de investigaţii criminale, cms. şef Glugă Adrian. După aproximativ 24 de ore de la sesizare, a fost descoperit cadavrul bărbatului de 67 de ani. La examinarea exterioară, s-a stabilit că acesta prezenta urme vizibile de violenţă", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Potrivit anchetatorilor, bătrânul nu ar fi mai fost văzut din ziua de 30 decembrie 2014, fiind sesizată dispariţia. Oamenii din sat au devenit suspicioşi, fiind convinşi că dispărutul a fost omorât chiar de cel care îl găzduia. Trupul neînsufleţit a fost găsit îngropat în zăpadă, chiar în curtea locuinţei vecine de cea în care locuia Coman B. Se pare că cel care ar fi comis omorul ar fi ascuns hainele, acestea fiind apoi găsite în canalul de desecare. În continuare, poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, sub directa conducere şi supraveghere a procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, urmând să fie efectuată necropsia cadavrului şi să se stabilească toate detaliile şi circumstanţele în care a fost comisă fapta.

Spaima localnicilor din Cuza Vodă

În prezent, persoana suspectată de săvârşirea infracţiunii de omor, Cristian Belu (33 de ani), din satul Cuza Vodă, se află internată în spitalul de specialitate din municipiul Brăila. Surse din rândul anchetatorilor au precizat că, la locuinţa suspectului, respectiv într-o magazie, a fost găsit un topor plin de urme de sânge, despre care se presupune că ar putea fi arma crimei, acesta fiind ridicat pentru cercetări. Când a fost găsit îngropat în zăpadă, au precizat anchetatorii, bătrânul prezenta leziuni în zona capului, acestea aducându-i, se pare, sfârşitul.
Potrivit unor surse, bărbatul se împrietenise în ultima vreme cu tânărul de 33 de ani, muncitor cu ziua în sat, cei doi petrecând din ce în ce mai mult timp împreună. Se pare că presupusul ucigaş în găzduia pe bărbatul de 67 de ani de aproximativ trei săptămâni, acesta fiind de loc din municipiul Brăila. Înainte de revelion, omul a mai fost văzut prin sat, de către vecini, însă zilele următoare nimeni nu i-a mai dat de urmă.
Întreg satul îl bănuieşte pe tânărul reţinut acum de poliţişti că şi-ar fi omorât propriul tată, cu un an în urmă. Cei care îl cunosc pe Cristian spun că acesta are studii superioare şi a locuit timp de 2 ani în Anglia, unde mama lui se află la muncă. Tânarul s-ar fi întors în satul natal, unde stătea împreună cu tatăl său, pe care nimeni nu l-a mai văzut de un an de zile. Dacă este viu sau mort, nimeni nu ştie. Potrivit unor surse, în ianuarie 2014, tatăl bărbatului de 33 de ani a dispărut fără urmă. La momentul respectiv, poliţiştii au deschis o anchetă, însă nu au avut probe care să demonstreze vinovăţia fiului celui căutat. Rămâne de văzut acum dacă bărbatul acuzat de omor va putea fi tras la răspundere pentru fapta comisă, evaluarea psihiatrică urmând să arate dacă a avut discernământ când a luat viaţa chiriaşului.

Tatăl presupusului ucigaş, dispărut în mod misterios

De un an de zile, poliţiştii îl caută pe Dumitru Belu, bărbatul de 61 de ani, domiciliat în satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, tatăl lui Cristian. Lucrători din cadrul Biroului Urmăriri, Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC), au desfăşurat activităţi de căutare şi depistare a bărbatului. Acesta a fost dat în urmărire la nivel naţional, întrucât pe 25 ianuarie a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors. Ca şi semnalmente, dispărutul are înălţime 160 cm, corpolenţă astenică, greutate 65 kg, păr şaten, cu fir drept, prezenta calviţie, ochi căprui, fără semne particulare. Poliţiştii au făcut apel către cei care puteau da relaţii despre locul în care se află dispărutul, să apeleze gratuit numărul de urgenţă 112. Nimeni nu a dat însă vreun semn că l-ar fi văzut pe Dumitru Belu. Acum însă, după ce fiul lui Dumitru a fost luat de poliţişti, asupra lui planând acuzaţiile grave ale comiterii unei infracţiuni de omor, poliţiştii de la SIC ar putea redeschide ancheta şi în cazul dispariţiei tatălui acestuia pentru a stabili dacă bărbatul de 33 de ani se face vinovat în vreun fel. Oricum, localnicii din Cuza Vodă sunt convinşi că bărbatul de 61 de ani a fost ucis de fiul său.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro