Mergi la conţinutul principal

PSD trage de o coaliţie în destrămare!

PSD este un partid stabilizat şi nu sunt probleme serioase în prezent, a asigurat ieri coordonatorul politic al formaţiunii social-democrate, Liviu Dragnea, în timp ce preşedintele interimar al partidului, Rovana Plumb, declara că guvernarea va continua în actuala formulă deoarece PSD este un partid puternic, iar guvernarea este stabilă şi coaliţia funcţională. Tăriceanu este de altă părere.
Întrebat despre absenţa premierului Victor Ponta, Dragnea a îndemnat la înţelegere. „Nici nu trebuie să exagerăm, după părerea mea. Se întoarce peste câteva zile Victor Ponta în ţară. PSD este un partid stabilizat la ora la care vorbim, a fost Biroul Permanent Naţional astăzi şi am adoptat decizia politică privind nesusţinerea d-lui Mihai-Răzvan Ungureanu. Nu sunt probleme serioase acum, la ora la care vorbim", a spus Dragnea, deşi anterior afirmase că, în absenţa lui Ponta, există o lipsă de autoritate în PSD. „Este o lipsă de autoritate, pentru că Victor e plecat, eu mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte executiv şi a fost o perioadă destul de delicată pentru partid săptămâna trecută", a spus el, grăbindu-se să sublinieze că este vorba de o anumită agitaţie a liderilor din teritoriu. „Au fost câteva zile în care erau, sigur, agitaţi, vedeau la televizor tot felul de declaraţii, decizii, poziţii ciudate. Şi au înţeles că acum e în regulă", a completat Dragnea.

Plumb stabileşte prioritatea zero

Rovana Plumb a declarat, la rândul ei, că „prioritatea zero" a partidului este continuarea guvernării. „Primul mesaj pe care îl transmitem din partea Biroului Politic Naţional este acela că PSD este un partid unit, un partid stabil, un partid solidar, care ştie ce are de făcut, care acţionează politic normal. Vor urma conferinţele judeţene, este un calendar stabilit, aşa cum s-a adoptat în cadrul Biroului Politic Naţional. Continuarea guvernării este prioritatea zero a PSD, am luat măsuri clare, bune, pentru populaţie. Cel mai important semnal politic a fost cel al adoptării Codului fiscal, săptămâna trecută, îndreptăm bunăstarea creşterii economice către cetăţeni", a spus Plumb, care a condus şedinţa Biroului Permanent, la care a participat şi liderul UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea. El a precizat, legat de Mihai-Răzvan Ungureanu, că UNPR va vota în favoarea acestei nominalizări.

O coaliţie presupune decizii comune

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că lucrurile nu funcţionează normal în coaliţia de guvernare, dar speră că acesta nu este „începutul sfârşitului" pentru coaliţie. „Coaliţia presupune decizii comune, mai ales că toţi suntem aici în Parlament, prin votul dat de cetăţeni în 2012, şi nu ne putem ascunde după deget. După părerea mea, în momentul acesta e o decizie care nu ţine cont de interesele cetăţenilor, ale alegătorilor şi ne pune în situaţia pe care o ştiţi", a declarat Tăriceanu. „Când nu există coeziune în decizii, atunci toate deciziile încep să nu mai semene cu o decizie bazată pe interesul comun, ci mai degrabă pe interese individuale", a spus preşedintele Senatului, cu referire la cazul Ungureanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro