Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

PSD si PC si-au lansat oferta politica pentru alegerile parlamentare

Partidul Social Democrat si Partidul Conservator si-au lansat oferta politica pentru 2008 - 2012. Asa cum ne-au declarat social - democratii braileni, oferta comuna urmeaza a fi pusa atit in dezbaterea membrilor de partid cit si a tuturor celor interesati, pentru ca la momentul in care se va da startul campaniei electorale, sa fie deja cristalizat eventualul program de guvernare pentru urmatorii 4 ani. Despre aceasta oferta comuna a celor doua partide a vorbit ieri, in cadrul unei conferinte de presa, senatorul PSD de Braila Ion Rotaru care a explicat ca aceasta se bazeaza pe 10 angajamente luate pe directii bine stabilite, care vizeaza o politica social - democrata menita sa imbunatateasca traiul romanilor: "Aceste 10 angajamente sint menite sa duca la un salariu minim de 1.000 RON, la dublarea pensiilor agricultorilor, la realizarea unei concordante intre cosul minim zilnic si salarii, la realizarea unui fond de solidaritate sociala pentru pensionari, la realizarea unei protectii a mediului mai adecvate, la cresterea rolului familiei in societate si la accesul cetatenilor la educatie, justitie, sanatate. Toate acestea vor fi supuse dezbaterii membrilor de partid, dar si tuturor celor interesati, care pot sa intervina cu propuneri, solutii, idei, observatii". Rotaru a mai adaugat ca din punctul sau de vedere este o oferta interesanta, care poate avea rezultate atit pe termen scurt cit si pe termen lung: "E o oferta interesanta, care poate duce la relansarea economica a Romaniei, la cresterea nivelului de trai, realizarea unor obiective investitionale, realizarea infrastructurii, la readucerea increderii populatiei in guvernanti si clasa politica". Rotaru considera ca, in primul rind, alegerile parlamentare de anul acesta trebuie sa readuca increderea in politicieni, incredere care, dupa parerea sa, s-a pierdut cel mai mult in ultimii 4 ani: "Dupa parerea mea, Alianta D.A. a facut cu multa generozitate promisiuni si cu foarte multa nonsalanta nu s-a tinut de ele. De aici neincrederea oamenilor in oamenii politici, in guvernantii care duc undeva in derizoriu acest efort. Credem ca aceste propuneri care au fost lansate vin cu solutii concrete, cu o perspectiva clara pe toate domeniile de activitate si ca in final vor schimba lucrurile".




Categorie articol: 

Comentarii