Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

PSD, PRM, PC si PNL si-au facut, la Braila, strategie comuna impotriva lui Basescu

Patru dintre partidele politice din Braila s-au unit pentru a convinge brailenii sa vina la vot si sa aleaga demiterea presedintelui Traian Basescu. La indemnul lansat de liderul PSD Braila, Gheorghe Bunea Stancu, PRM, PC si PNL au decis sa faca front comun si sa incerce in zilele care au mai ramas pina la Referendum sa le demonstreze brailenilor de ce nu ar mai trebui ca Basescu sa ramina presedinte. Parteneriatul a fost pus la cale vineri, 4 mai, la sediul Facultatii de Inginerie, unde factorii de conducere a celor 4 organizatii politice brailene s-au intilnit si au elaborat un plan de bataie pentru urmatoarele zile. Asa cum a declarat presedintele filialei judetene a PSD, Gheorghe Bunea Stancu, in perioada urmatoare se vor organiza actiuni comune ale celor 4 partide atit in judet, cit si in municipiu: "PSD, PRM, PC si PNL sint in aceeasi barca pentru suspendarea presedintelui. Asa ca am decis sa ne organizam si sa intreprindem pina pe data de 19 mai actiuni comune, care sa aiba ca scop impulsionarea brailenilor sa vina la referendum si sa voteze pentru suspendarea presedintelui". Stancu a mai adaugat ca decizia de a organiza aceasta batalie comuna impotriva presedintelui vine in urma faptelor anticonstitutionale ale acestuia, care nu fac decit sa strice imaginea si asa deteriorata a Romaniei: "Deja e circ ce se intimpla la noi si asa e perceput si din afara. Nu mai avem pic de credibilitate. Ce nu veneau investitorii inainte, dar ce nu mai vin acum. Nu avem stabilitate politica. Delegatii din afara nu au mai fost la Bucuresti de nu stiu cind. Cred ca mai multe au venit la Braila. Nu se poate asa ceva. Basescu a izolat Romania de celelalte tari europene. Asa ca eu sint convins ca balanta se va inclina in favoarea suspendarii lui".

"Basescu trebuie sa raspunda in fata poporului pentru ce a facut"

La rindul sau, presedintele PRM Braila, George Moisescu, a tinut sa precizeze ca partidul pe care il reprezinta va face tot posibilul pentru a-i convinge pe braileni ca a se prezenta pe data de 19 mai la Referendum si a vota pentru suspendarea presedintelui e lucrul cel mai bun pe care il pot face: "Ca sa fii presedinte trebuie sa ai o anumita tinuta. Sa te impui, sa fii ascultat, dar sa si ii asculti pe ceilalti. Basescu facea numai ce vroia el sau ce ii dictau grupurile de interes din jurul sau. PRM s-a saturat de acest lucru si a decis ca trebuie facut ceva in acest sens. Basescu trebuie sa raspunda in fata poporului pentru ce a facut, iar poporul va alege daca il mai vrea sau nu presedinte".
In ceea ce il priveste, liderul PC Braila, Gheorghi Obreja, a subliniat ca apreciaza mobilizarea de care au dat dovada cele patru partide, sub bagheta lui Stancu si ca organizatia politica pe care o reprezinta isi va face treaba in aceasta campanie: "Salut mobilizarea pe care a facut-o PSD si sint convins ca asta e un inceput bun. Braila are nevoie de aceasta colaborare pe plan local".

"Nu vreau sa fim perceputi ca "patrulaterul negru""

Presedintele organizatiei municipale a PNL Braila, Petrica Popa, a explicat ca, din punctul sau de vedere, liberalii au misiunea cea mai ingrata, in aceasta campanie anti-Basescu, deoarece ei au fost cei tradati de fostul partener de Alianta: "In primul rind nu vreau sa fim perceputi ca patrulaterul negru, asa cum incearca unii sa ne denigreze. Basescu e singurul vinovat. Ar fi trebuit sa isi duca la indeplinire programul pe care l-a promovat si in urma caruia a cistigat alegerile, nu mandatul pe care l-a pus de fapt in aplicare. A tradat liberalii si romanii, iar acum e vremea sa indreptam lucrurile".
Cu ocazia acestei intilniri, Stancu a tinut sa precizeze ca spera ca actiunea pusa la cale sa reprezinte un nou inceput al colaborarii dintre aceste patru partide, desi nu se indoia nimeni ca asa stau lucrurile de mult la Braila "De fapt, PSD si PRM au colaborat mereu la nivel de CJ, asa cum stie toata lumea. Si cu PC am colaborat si cu PNL... Desi m-am sicanat cu domnul Cibu ca am fost adversari politici, noi sintem prieteni. Noi trebuie sa vedem de interesul Brailei si asta reprezinta un nou inceput".
In ceea ce priveste actiunile comune, acestea se refera la instruirea membrilor de partid din fiecare comuna cu privire la ce trebuie sa indemne lumea sa voteze, la raspindirea de fluturasi insemnati "DA, trimite-l acasa pe Basescu", dar si la campanii de informare care se vor desfasura in locurile publice intens circulate din municipiu, in special piete.




Categorie articol: 

Comentarii