Mergi la conţinutul principal

PSD face un pas înapoi: va analiza efectele Codului Fiscal

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat ieri că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, va angaja discuţii legate de Codul fiscal cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu Banca Naţională, şi va realiza din nou o analiză şi o prognoză privind efectele acestuia.
„Am discutat despre Codul fiscal, proiectul a fost întors de către preşedintele Iohannis la Parlament, ministrul de Finanţe va purta discuţii cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu Banca Naţională, va realiza din nou o analiză, precum şi o prognoză pe următorii 2-3 ani privind efectele Codului fiscal din care să reiasă, poate mult mai bine, sustenabilitatea şi justeţea măsurilor cuprinse în acesta", a spus Dragnea, la finalul şedinţei conducerii PSD. El a recunoscut că îl preocupă afirmaţiile guvernatorului BNR.
„Mă preocupă afirmaţiile domnului Isărescu, numai că o simplă declaraţie, pe care o respect, care văd că astăzi este puţin contrazisă de domnul Adrian Vasilescu, pe mine mă face să cred că cea mai bună variantă este aceea pe care am discutat-o astăzi, ca ministrul de Finanţe să discute cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu BNR, pe cifre, pe analize şi pe prognoze financiare. Eu nu cred că s-a adoptat modificarea Codului fiscal undeva, într-o baie, acolo au fost specialişti care au lucrat la acest document, oameni din mediul de afaceri care se pricep, alţi parteneri. Eu cred că se susţine, primul-ministru a fost implicat serios în elaborarea noului Cod fiscal, au fost discuţii foarte largi, analize, prognoze care ne-au arătat că aplicarea noului Cod fiscal poate să aducă foarte multe beneficii României şi nu vreau să cedăm pur şi simplu. Vrem să avem o relaţie corectă, dar nu putem să cedăm fără să avem argumente serioase, dimpotrivă, argumentele sunt de partea noastră", a precizat Dragnea.

Nu se taie bani de la nimeni

El a anunţat, totodată, că parlamentul urmează să fie convocat în sesiune extraordinară în zilele de 24, 25 şi 26 august, pentru a discuta cererea de reexaminare a preşedintelui pe Codul fiscal. „În ceea ce priveşte rectificarea bugetară, discuţiile pe care le-am avut în BPN al PSD au fost continuate în coaliţie. Susţinem principiile pe care Guvernul le are în vedere, care vor fi cuprinse în ordonanţa de rectificare, şi anume se susţin în continuare domeniile importante - sănătate, educaţie, infrastructură. De asemenea, nu se taie bani de la nimeni pentru că sunt bani în plus. În ceea ce priveşte Codul fiscal s-a decis în coaliţie, ca şi calendar, 24, 25, 26 august să fie convocat Parlamentul pentru a se lua spre analiză cererea de reexaminare de la preşedintelui României, deci în sesiune extraordinară", a subliniat Dragnea.
El a arătat că s-a discutat şi despre legea salarizării, iar coaliţia susţine calendarul anunţat de ministrul Muncii, Rovana Plumb, - începând cu 17 august până la sfârşitul lunii să fie discuţii şi negocieri cu partenerii sociali, apoi o perioadă de dezbatere publică, după care proiectul de lege va fi trecut prin Guvern şi va ajunge în Parlament.

Armonizarea relaţiilor între palate

În altă ordine de idei, Dragnea a declarat că PSD doreşte armonizărarea relaţiilor între cele trei palate, Cotroceni, Parlament şi Victoria. „PSD poate realiza pentru prima dată o armonizare şi o funcţionare între cele trei palate, Cotroceni, Parlament şi Palatul Victoria, o colaborarea instituţională benefică şi profitabilă pentru români. Oricum, noi vrem să structurăm o colaborare şi un sistem permanentă care să fie dincolo de dispute politice şi acuzaţii nefondate, ci animate de dorinţa noastră de a participa, împreună cu toate partidele, inclusiv cu Preşedinţia, la realizarea unor obiective majore. Nu este vorba de coabitare, este un termen greşit. Este vorba de a lăsa puţin fiecare puţin de la el pentru ca acestă ţară să se dezvolte. Nicio ţară în care scandalul politic este permanent nu poate avea succes. Poate reuşim odată pentru totdeauna ca în România să realizăm o coeziune internă, dacă toţi suntem animaţi de bună-credinţă şi de gânduri bune pentru ţară", a afirmat, împăciuitor, Dragnea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro