Mergi la conţinutul principal

PSD ar fi trebuit sa cedeze presedintia Camerei Deputatilor

Organizatia PSD Braila considera ca varianta cea mai buna, pentru sedinta de ieri in care trebuia ales noul presedinte al Camerei Deputatilor, ar fi fost ca acest partid sa nu vina cu un cadidat propriu, pentru aceasta functie. Deputatul Mihai Tudose a declarat ieri dimineata, in cadrul unei conferinte de presa, ca ar trebui lasata presedintia Camerei pe miinile Aliantei, pentru ca aceasta sa-si asume raspunderea si sa nu-si mai explice esecurile prin faptul ca PSD-ul conduce Camera Deputatilor si Senatul: "Va fi o zi interesanta la Camera Deputatilor, si ma refer la alegerea presedintelui. Este o situatie foarte dificila pentru noi, exista si scenarii in care avem sanse sa recistigam functia, exista si voci care spun ca, de fapt, nici n-ar trebui sa ne mai depunem candidatura, Alianta sa-si puna omul. Nu de alta, dar de un an si ceva, toate neimplinirile actualului Guvern, de la preturile la gaze la puterea de cumparare a pensionarilor, sint puse pe seama faptului ca PSD conduce Camera Deputatilor si Senatul si ca de asta nu se legifereaza, ca nu se face, ca se blocheaza etc. Atunci, poate ar fi o solutie politica, sa le dam si presedintia Camerei, sa fie clar ca le-am dat-o cind am vrut noi, nu cind au vrut ei, ilegal, anticonstitutional. Apoi, peste citeva luni, sa vedem care este situatia: asistam la dublarea pensiilor, scade pretul la gaze, la energie, se gasesc medicamente in farmarcii 31 de zile, daca luna are 30 de zile? Ca inteleg ca asta a fost singura piedica in calea bunastarii Romaniei: actualul Guvern si putea, si dorea, dar era impiedicat de presedintia Camerei, care era a PSD-ului. Ei, ar trebui sa cedam presedintia Camerei, ca sa nu mai fie aceasta piedica in calea fericii aduse de Alianta".
La rindul sau, presedintele organizatiei judetene, Gheorghe Bunea Stancu, crede ca partidul sau ar trebui sa cedeze presedintia Camerei: "Si eu sint de aceeasi parere, ca ar fi bine sa nu candidam. Sint la guvernare, sa-si asume raspunderea, sa nu mai arate spre PSD, ca le blocheaza lor initiativele! Sa aiba toate pirghiile importante, daca ei cred ca aceasta este importanta. Eu nu cred, pentru ca presedintele Camerei nu are cine stie ce putere, nu poate influenta votul, fiindca el nu are trei sai cinci voturi, are tot unul. Sa fie lasati sa-si faca treaba, daca tot au spus pina acum ca i-am impiedicat noi!".
Amintim ca PSD si-a prezentat, totusi, propriul candidat, la presedintia Camerei Deputatilor, respectiv Valer Dorneanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro