Mergi la conţinutul principal

Proxenetă căutată de poliţişti din 2004

Lidia Adriana Neculai a reuşit să fugă din ţară înainte de emiterea mandatului de executare a 3,6 ani închisoare pentru proxenetism, pedeapsă la care a fost condamnată de Judecătoria Galaţi în primăvara anului 2004. Câteva luni mai târziu, femeia a fost dată în urmărire la nivel naţional, iar din 2007 este căutată şi internaţional. Cine poate da relaţii despre aceasta este rugat să anunţe cea mai apropiată secţie de Poliţie sau să sune la 112.

În februarie 1999, brăileanca a racolat mai multe tinere din Galaţi, cărora le-a sugerat să meargă în Turcia pentru a practica prostituţia, oferindu-se să le ajute şi asigurându-le că vor obţine câştiguri materiale consistente. Fetele au acceptat, iar condamnata s-a ocupat de cheltuielile pentru eliberarea paşapoartelor şi transport, însoţindu-le apoi în localitatea Botrum, unde s-au cazat la un hotel. Acolo, urmărita le-a reţinut paşapoartele şi le-a impus să practice prostituţia în folosul său, ea fiind cea care se ocupa de abordarea clienţilor, negocierea preţului şi încasarea banilor. Astfel, gălăţencele erau obligate să întreţină raporturi sexuale cu mai mulţi clienţi într-o zi, fără să primească niciun ban pentru asta, având asigurate doar cazarea şi masa. Fetele au încercat să se întoarcă în ţară, însă nu au putut deoarece nu aveau paşapoarte. La sfârşitul lunii iunie, au reuşit să plece din hotelul unde erau cazate şi au sesizat poliţia turcă, fiind ulterior repatriate în România.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie - iunie 1999, fetele au fost obligate să întreţină raporturi sexuale cu câte 3 - 4 bărbaţi în fiecare zi, de pe urma cărora Lidia Adriana Neculai a încasat 20.000 $.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro