Mergi la conţinutul principal

Protest spontan la Fiscul brăilean

Mii de angajaţi de la direcţiile de Finanţe din ţară, inclusiv Administraţia Finanţelor Publice Brăila, au oprit lucrul, ieri dimineaţă, timp de mai multe ore, cerând majorarea salariilor şi reclamând că lefurile celor din Ministerul de Finanţe şi ANAF au crescut pe ascuns, printr-o ordonanţă discriminatorie a Guvernului.
În cazul instituţiei brăilene, peste 100 de salariaţi au coborât în faţa clădirii din zona Falezei, supăraţi că au fost daţi la o parte, ca mulţi dintre colegii din celelalte regionale fiscale din ţară, când s-a pus problema acordării majorării salariale prin OUG nr. 47/2015. "Actul normativ stabileşte acordarea unor creşteri salariale discriminatorii în sistem, în sensul că doar anumite categorii de personal şi doar la un anumit nivel, beneficiază de majorare. Nu este corectă această abordare în politica salarială. Cu ce suntem noi mai prejos decât cei din structura centrală a ANAF sau a Ministerului Finanţelor Publice? La fel ca şi ei, avem aceleaşi îndatoriri de serviciu. Nu cerem altceva decât o aplicare unitară a legii, fără discriminări. Practic, ne dorim creştere salarială de 25 de clase de salarizare şi dorim egalizarea funcţiilor după principiul funcţii egale - salarii egale", s-au plâns protestatarii brăileni. Lista lor de solicitări mai cuprinde şi alte revendicări, toate centralizate la liderul lor de sindicat, Gheorghe Crăciun, preşedintele Sindicatului Finanţelor Publice Brăila: "oamenii solicită şi acordarea de tichete de vacanţă, precum şi a celui de-al 13-lea salariu. În plus, cerem şi alocarea de sume corespunzătoare pentru dotări cu calculatoare, imprimante, laptop-uri, imprimante-scanere, maşini pentru deplasări în teren şi asigurarea condiţiilor legale de muncă", ne-a explicat Crăciun, secondat de vicepreşedintele organizaţiei, Iolanda Ilie: "Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că, pe ascuns, printr-o ordonanţă de Guvern, s-au majorat de la 1 noiembrie salariile celor din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor şi ANAF cu peste 60%, iar nouă, celor din teritoriu, ni s-a transmis că majorarea va avea loc abia undeva anul viitor". De asemenea, aceasta a mai subliniat că, din informaţiile pe care le deţine, funcţionarii brăileni sunt hotărâţi să oprească lucrul şi în zilele următoare, până când cerinţele le vor fi soluţionate. Dacă în cadrul acţiunii de ieri activităţile instituţiei nu au fost perturbate, rămâne de văzut în ce măsură va mai fi posibil acest lucru şi în zilele următoare, date fiind ameninţările protestatarilor că vor opri lucrul inclusiv în Trezorerie. Ieri, la închiderea ediţiei, protestatarii au anunţat că Guvernul le-a transmis promisiunea anulării OG 47/2015. "În continuare rămân în picioare revendicările de ordin salarial. Vom vedea mâine (astăzi - n.r.) ce vor decide oamenii atât aici, la nivel local, dar şi la nivel naţional", a precizat Iolanda Ilie.

Protest pe termen nelimitat

La nivel central, Alianţa Sindicatelor Sed Lex a confirmat, ieri, că angajaţii din instituţiile fiscale, din primării şi din alte unităţi din administraţia locală, din majoritatea judeţelor, au declanşat un protest spontan pe termen nelimitat, cerând creşteri salariale similare celor acordate în învăţământ şi sănătate. "Din cauza modului defectuos în care este gestionată politica salarială din România, creând discriminări între categorii sociale şi chiar între angajaţii din cadrul administraţiei publice - vezi creşterile salariale acordate în învăţământ şi sănătate, precum şi angajaţilor din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF -, salariaţii din domeniul Fiscului, din primării şi din alte instituţii din administraţia publică centrală şi locală au declanşat acţiuni spontane la nivel naţional, solicitând în mod expres acordarea de creşteri salariale", spun liderii Sed Lex, într-un comunicat de presă.
De precizat că Ministerul Finanţelor a anunţat, la finele săptămânii trecute, că începând cu 1 noiembrie funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Finanţelor, ANAF, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută. Ministerul Finanţelor a precizat că de această creştere vor beneficia aproximativ 5.700 de persoane. De precizat că fiecare clasă de salarizare în plus înseamnă o creştere de 2,5 procente. Majorarea salariilor s-a făcut prin derogare de la OU 23/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro