Mergi la conţinutul principal
Un ONG vrea să renoveze din fonduri proprii o secţie a Spitalului Judeţean

Propunere de nerefuzat pentru CJ Brăila

• consilierul judeţean PND Cătălin Iordache  a venit, ieri, cu o iniţiativă interesantă în faţa plenului CJ, legată de o posibilă renovare a secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila • acesta a precizat că banii sunt donaţi de către o persoană din Statele Unite, dispusă să schimbe aspectul secţiei, după ce a vizitat-o recent • investiţiile s-ar face prin intermediul Asociaţiei pentru Comunicare, Dialog şi Ajutor Social, ONG deţinut de Iordache • deşi au evitat să voteze propunerea în lipsa unui proiect scris, consilierii judeţeni, în frunte cu şeful CJ Francisk Chiriac, nu au respins iniţiativa • chiar şi aşa, subiectul a stârnit discuţii aprinse

 

Membrii CJ Brăila au primit, ieri, o propunere tentantă în privinţa renovării cu finanţare externă a unei secţii a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Cel care a venit cu iniţiativa este consilierul judeţean PND Cătălin Iordache, care a încercat să obţină avizul nominal al colegilor săi din CJ. Este vorba despre secţia de Neurologie a SJU, pe care Iordache susţine că o poate renova prin Asociaţia pentru Comunicare, Dialog şi Ajutor Social (ONG deţinut de consilierul PND), în colaborare cu un finanţator domiciliat în Statele Unite ale Americii.

Mai exact, încă de la începutul şedinţei ordinare, Cătălin Iordache a cerut suplimentarea ordinii de zi cu un proiect privind “avizul consilierilor judeţeni pentru renovarea unei secţii din Spitalul Judeţean Brăila pe banii unui ONG”. Propunerea însă nu a fost agreată de şeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, care a precizat că nu poate introduce pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care nu vine însoţit de o documentaţie scrisă. Chiar şi aşa, ideea a fost dezbătută la finalul şedinţei ordinare, la rubrica “Alte probleme”.

“Aş dori să vă supun atenţiei iniţiativa unui ONG. Este vorba despre Asociaţia pentru Comunicare, Dialog şi Ajutor Social, care doreşte să renoveze din fonduri proprii  o secţie din Spitalul Judeţean. Cum proprietarul spitalului este Consiliul Judeţean, aş dori să vă manifestaţi acordul sau dezacordul, dar aş dori să votaţi nominal”, a declarat Iordache, cu precizarea că dimensiunea exactă a investiţiei de la secţia de Neurologie ar urma să fie stabilită după o discuţie cu managerul Spitalului, Mihail Iugulescu. 

 

Consilierii s-au eschivat de la votul acordului de principiu

 Şeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, a afirmat că nu se poate pune problema unui vot nominal şi i-a cerut consilierului PND să încerce să vină cu un proiect scris pe această temă.

“Am o rugăminte. Să procedăm conform legii. O să vă explic cum o să facem: această asociaţie să înainteze  o cerere scrisă către conducerea spitalului în care să spună exact ce doreşte să facă. Conducerea spitalului va face o evaluare a materialelor cu personalul din subordine şi cu personal de specialitate la tot ce doriţi dumneavoastră  şi când vreţi dumneavoastră. Apoi să trimită un proiect către Consiliul Judeţean  şi aprobăm”, a declarat Chiriac.

Sugestia nu a fost tocmai pe placul PND-istului, care a declarat că în loc să îi fie supusă propunerea la vot, în plen, i se cer proceduri birocratice şi indicaţii despre câţi bani trebuie şi cu cine să lucreze.

“Nu cu cine să lucraţi, dar trebuie să vă spună ce materiale trebuie. Cu var de la vărărie vă zic eu că nu vă dau voie să văruiţi pe acolo. Trebuie  un var acreditat, luat de la un magazin de specialitate. Dar să vedem  exact ce vreţi să faceţi. Poate vreţi să demolaţi vreo două ziduri pe acolo. Nu mă înţelegeţi greşit. Eu spun, fără niciun fel de problemă că aveţi acceptul meu personal  ca şi consilier, dar trebuie făcută o procedură corectă. Oricum, un act de caritate nu cred că trebuie  să se facă cu avizul consilierilor”, a mai adăugat Chiriac.

“Am înţeles care este ideea. Dumneavoastră, care n-aţi văruit niciodată spitalul, sunteţi cumva îngrijorat de faptul că aş putea să îl văruiesc eu, să dau cu cretă pe el. Eu nu am văzut vreo hotărâre prin care să se renoveze spitalul”, a replicat Iordache, deranjat de reacţia colegilor.

În cele din urmă, preşedintele CJ a subliniat că din partea sa propunerea are toată deschiderea, însă doar dacă va fi însoţită de documente legale, idee la care au achiesat şi restul consilierilor, printre care şi liberalii Alexandru Dănăilă şi Ovidiu Nechita.

 

De unde a pornit ideea renovării secţiei de Neurologie

 Contactat la finalul şedinţei de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, consilierul judeţean PND Brăila a precizat că ideea îi aparţine unui prieten de-al său, domiciliat în Statele Unite ale Americii.

“Prietenul  meu trăieşte de foarte mult timp acolo, dar a avut o rudă bolnavă în spital  şi aşa a văzut cum arată secţia respectivă. A spus că nici în Kenya nu a văzut aşa ceva şi a luat decizia asta. Acest prieten a donat Asociaţiei pentru Comunicare  o sumă importantă de bani şi vrem să renovăm secţia de neurologie a Spitalului Judeţean. Banii au fost primiţi expres pentru această chestiune. Dar, după cum aţi văzut aici, Consiliul Judeţean  «mă trimite de la Ana la Caiafa». Nu e niciun fel de problemă. O să fac hârtiile necesare. Şi atunci când vrei să faci ceva ce ei nu au făcut de zeci de ani tot hârtii îţi cer. Dar o să trecem  şi peste chestia asta”, a declarat Iordache.

Întrebat despre ce sumă este vorba, PND-istul a punctat că “oricâţi bani este nevoie pentru a fi făcută renovarea”. Sursa citată a mai punctat că o să invite jurnaliştii brăileni la Spital pentru a vedea cum arată secţia de Neurologie la momentul începerii lucrărilor şi încă o dată la finalizarea acestora. Rămâne de văzut dacă plenul CJ Brăila va aviza în cele din urmă demararea acestei investiţii. Dacă Iordache va fi împiedicat să ducă la bun sfârşit renovarea secţiei de neurologie ar fi extrem de ciudat, având în vedere că este pentru prima oară de la preluarea administrării Spitalului Judeţean de către CJ, când un consilier  se angajează să facă ceva concret pentru această unitate spitalicească, folosind surse de finanţare care n-au nicio legătură cu bugetul local.
 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro