Mergi la conţinutul principal

Promovabilitate 18,51% la bacalaureatul de toamnă

Ieri, în jurul orei 13.00, în cele patru centre de evaluare de la bacalaureat s-au afişat listele cu rezultate. Conform aşteptărilor, promovabilitatea a fost de 18,51%, puţin peste media naţională vehiculată ieri de agenţiile de presă, 16%.
La limba şi literatura română au promovat 52% dintre cei prezenţi, la matematică doar 17%, iar la istorie 94%, însă la istorie au fost doar 38 de candidaţi, în timp ce la matematică au fost 1.174. Nici la cea de-a treia probă scrisă rezultatele majorităţii nu au fost bune. La biologie au promovat 35%, la chimie doar 11%, la economie 63%, la fizică 12%, la geografie 73%, iar la informatică 80%. La filosofie a dat un singur candidat, care a şi promovat.
La această sesiune nu au fost note peste nouă, peste 8.00 au fost doar patru, iar peste 7.00 numai 21. Cei mai mulţi candidaţi au promovat la limită, cu note peste şase, 219. 130 de candidaţi au picat bacalaureatul cu note peste 5.00. Rezultatele pe licee şi grupuri şcolare arată că, de cele mai multe ori, cei câţiva candidaţi picaţi accidental la şcolile bune au reuşit să promoveze acum, în timp ce la şcolile unde rezultatele au fost slabe în vară, slabe sunt şi acum.
La "Bălcescu" şi la "Murgoci" promovabilitatea este de 100% însă aici nu s-au prezentat decât unul, respectiv doi candidaţi. Următorul rezultat a fost obţinut de cei 9 candidaţi de la Liceul de Artă, care au promovat 67%, apoi urmează tot cu doar câţiva candidaţi, LPS şi Liceul Economic "PS Aurelian" - ambele cu 57%. La Pedagogic au promovat 53% dintre candidaţi, la "Angelescu" Ianca 52%, iar la "Aslan" 40%. Candidaţii prezentaţi la "Cerna" au promovat 38%, la "Sebastian" 35%, iar la "Iorga" 33%. Promovabilitate peste 20% au obţinut cei înscrişi la: Colegiul Economic "Ion Ghica" - 28%, "Vâlsan" Făurei - 28% şi "Saligny" - 22%. Rezultate apropiate de media pe ţară au obţinut cei de la: "Moisil" - 16%, Agricol Brăila - 16%, "Istrati" - 15%, "Brâncoveanu" - 14%, "Brâncuşi" - 14%, "Edmond Nicolau" -13%, "Neniţescu" - 12%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la; Însurăţei - 9%, "Oncescu" Ianca - 4% şi Măxineni - 0%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro