Mergi la conţinutul principal

Promisiuni electorale marca Victor Ponta

Aflat ieri, într-o vizită electorală, în municipiul nostru, candidatul la alegerile prezidenţiale susţinut de Alianţa PSD-UNPR-PC a vizitat locuinţele ANL din cartierul Brăiliţa, de care s-a arătat mulţumit şi a garantat că acest program va continua şi în viitorul apropiat. De aici, acesta fost escortat de o echipă de SPP-işti în faţa Casei Tineretului Brăila unde l-au aşteptat mai bine de 100 de membri şi simpatizanţi PSD echipaţi cu steguleţe şi trandafiri roşii jumuliţi chiar din faţa instituţiei publice. "Vreau să vă spun că vom construi în continuare în municipiul Brăila pentru toţi cei care au nevoie de locuinţe şi pentru medicii tineri care vin să muncească în spitale", a subliniat Ponta. Mai mult decât atât, premierul a promis electoratului brăilean că va sprijini crearea locurilor de muncă la nivel local, va mări salariile la profesori şi medici şi va investi în şcoli şi spitale, amintind că în mandatul său "n-a tăiat nimeni, niciun leu de la pensie".
Din staff-ul PSD au mai făcut parte vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Muncii, Rovana Plumb, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. La evenimentul politic au mai participat şi parlamentari ai alianţei, consilieri locali şi judeţeni şi prim-vicepreşedintele PSD Aurel Simionescu. Marele absent la întâlnirea electorală cu Ponta a fost chiar şeful PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, fiind inculpat într-un proces de corupţie. La momentul eliberării din arestul la domiciliu, instanţa i-a interzis să participe la orice fel de adunări publice.
De la Brăila, oficialii au anunţat că pleacă în judeţ să viziteze şi câteva ferme care au generat profit şi au creat locuri de muncă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro