Mergi la conţinutul principal

Promisiunea unui mic paradis, în Parcul Monument

• vineri, de-a lungul aleii dintre Bazinul Olimpic şi Stadionul Municipal s-au plantat nu mai puţin de 144 de cireşi japonezi despre care autorităţile locale spun că, peste câţiva ani, vor transforma locul într-una dintre cele mai frumoase zone de promenadă din oraş • la acţiunea de plantare au participat, pe lângă angajaţii “Seroplant”, consilieri municipali şi elevi de la LPS şi “Grigore Moisil”

 

Aleea din Parcul Monument care face legătura între noul Bazin Olimpic şi Stadionul Municipal promite să devină una dintre cele mai frumoase zone de promenadă din municipiul Brăila. Ieri, Serviciul “Seroplant” din cadrul Primăriei a plantat de-a lungul acestei alei nu mai puţin de 144 de cireşi japonezi. Peste un an sau doi, când vor începe să înflorească, aceştia vor transforma aleea într-un loc de vis, dau asigurări reprezentanţii Primăriei şi “Seroplant”. “Va fi foarte frumos nu doar în perioada când copacii vor fi înfloriţi şi în restul anului, pentru că au fost plantaţi intercalat, unul cu frunze verzi, altul cu frunze roşii, iar efectul vizual va fi unul deosebit”, a spus Ligia Drăgan, directorul “Seroplant”. Mai mult, când vor ajunge la maturitate, coroanele cireşilor japonezi se vor uni pe alocuri, formând un fel de tunel viu de-a lungul aleii.

După cum v-am mai informat, “Seroplant” a declanşat, în urmă cu circa două săptămâni, o amplă campanie de tăiere a plopilor bătrâni situaţi lângă aleea respectivă, care îşi depăşiseră de mult durata de viaţă şi puneau în pericol siguranţa pietonilor. Masa lemnoasă a copacilor respectivi va fi împărţită brăilenilor cu venituri reduse aflaţi în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială.

În locul arborilor bătrâni s-a luat decizia de a fi plantaţi cireşi japonezi, iar la acţiunea de vineri au participat, pe lângă angajaţii “Seroplant”, şi câţiva consilieri municipali, dar şi circa 250 de elevi ai Liceului cu Program Sportivi şi ai Grupului Şcolar “Grigore Moisil”. Inclusiv primarul Marian Dragomir şi viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea au pus mâna pe lopeţi şi au dat o mână de ajutor pentru plantarea câtorva copaci.

Pe lângă cireşii japonezi plantaţi de-a lungul aleii din parc, s-au mai pus, tot vineri, şi 43 de mesteceni cu tulpină albă pe latura dinspre parc a noului Bazin Olimpic. De asemenea, s-au mai plantat 14 cireşi japonezi, 25 de mesteceni, 5 magnolii şi 7 ienuperi orizontali, pe spaţiul verde din faţa Bazinului Olimpic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro