Mergi la conţinutul principal

Proiectul «Undă verde pe şoselele din Brăila», prins în bugetul pe 2014

Consilierul local PNG Ionel Alexandru a ţinut să anunţe faptul că trei dintre proiectele propuse de el au fost prinse în bugetul pe 2014. Este vorba, în primul rând, de introducerea "undei verzi" pe străzile din municipiu - proiect mai vechi al consilierului -, prin care se urmăreşte descongestionarea traficului. Potrivit acestuia, în primă fază se va încerca implementarea pe Bulevardul Călăraşilor. "La obiective realizate din surse locale s-a aprobat unda verde cu titlul de sistem inteligent de management al traficului, dar e acelaşi lucru. Deocamdată, va fi pe Bulevardul Călăraşilor până în Barieră, urmând să se extindă şi pe celelalte bulevarde. O altă propunere se referă la strada Carantinei, faţă de care am propus să se lărgească pe patru benzi, în aşa fel încât tot traficul care vine dinspre municipiul Galaţi şi din zona Bacului să intre în sens unic pe strada Carantinei. Să fie pe aceeaşi formă cum este realizată astăzi strada Griviţei, dar în sens unic. Adică să se descongestioneze tot traficul din această zonă a municipiului", a declarat Alexandru. O altă propunere a acestuia acceptată de municipalitate se referă la acordarea de granturi pentru elevi şi profesori, nu numai pentru rezultatele deosebite la olimpiade, ci şi pentru cele de la testarea naţională şi bacalaureat. "S-a acceptat împreună cu acordarea - cum a fost şi în vara trecută - a unei sume de 250 de milioane lei vechi pentru unităţile şcolare care vor avea elevi cu media generală 10", a mai completat consilierul. Totodată, Alexandru a ţinut să îşi mai prezinte câteva proiecte pe care le are în plan pentru viitorul apropiat, însă, momentan sunt la nivel de studiu. Acestea se referă la realizarea unui pasaj subteran în zona trecerii de pietoni de la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci" pentru a descongestiona circulaţia în zonă, crearea unei piste pentru biciclişti pe strada Mihai Eminescu şi realizarea unei autostrăzi între Brăila şi Galaţi, cu sprijinul ambelor administraţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro