Mergi la conţinutul principal

Profitul CEC a scazut masiv

Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a obtinut in primele sase luni un profit brut de 32 de milioane lei, in scadere cu 44% fata de rezultatul de la mijlocul anului trecut, pe fondul unei majorari a activelor cu 55% comparativ cu iunie 2007, la 12,4 miliarde lei, a anuntat vineri banca.
Reducerea profitului a fost cauzata de constituirea unui volum sporit de provizioane, dar si a unor cheltuieli planificate, legate de lansarea noii imagini, se arata intr-un comunicat al CEC remis Mediafax.
In comunicat nu se precizeaza valoarea cistigului dupa impozitare, dar pe pagina de internet a bancii este afisat un profit net de 28 de milioane lei.
Presedintele CEC, Radu Gratian Ghetea, este foarte optimist in ceea ce priveste evolutia profitabilitatii, anticipind o crestere de peste zece ori a cistigului bancii pina la finele anului.
"In 2008, profitul net va fi probabil de 350-400 de milioane de lei. Ceea ce am construit in prima jumatate a anului va aduce roade in a doua jumatate. Mai multa publicitate inseamna mai multe afaceri, am vindut si Asiban", a spus Ghetea.
CEC a incasat la inceputul lunii august 87,5 milioane de euro (306 milioane lei) din vinzarea participatiei de 25% din actiunile Asiban catre asiguratorul francez Groupama.
Ghetea nu a precizat valoarea provizioanelor si ritmul de crestere al acestora, insa a explicat ca una dintre cauzele majorarii a reprezentat-o schimbarea normelor de creditare decisa anul trecut de Banca Nationala a Romaniei.

A crescut, insa, cota de piata

Potrivit comunicatului, CEC si-a majorat cota de piata in functie de active la 4,42% fata de 4,2% la finele anului trecut, in conditiile in care creditele au depasit jumatate din totalul activelor, marindu-si ponderea la 54,2%.
Banca a anuntat un sold al creditelor de 6,7 miliarde lei, iar din dinamicile publicate pe cele doua segmente rezulta o crestere a portofoliului de imprumuturi cu 68%, ritm superior mediei pe sector bancar, de 68%.
Pe segmentul populatiei, insa, evolutia creditelor a fost mult mai modesta decit cresterea medie inregistrata de sistemul bancar, respectiv 51% fata de 77,4%. Banca a recuperat semnificativ pe partea finantarilor acordate persoanelor juridice, care au sporit de 2,25 ori, cu un sold la finele lunii iunie de 2,15 miliarde lei.
Depozitele atrase de banca au avut o crestere de 44%, totalul de la jumatatea anului situindu-se la 9,4 miliarde lei, din care peste 93% sint resurse atrase de la populatie.
Capitalul social al CEC a fost majorat la finele anului 2006 cu 500 de milioane de lei, de la 150 de milioane de lei la 650 de milioane de lei, prin aportul in numerar al actionarului unic, Ministerul Economiei si Finantelor. In prima jumatate a acestui an, banca a mai efectuat o majorare de capital de 69 de milioane lei prin incorporarea unei parti din profitul pe 2007.
La finele lui 2007, institutia avea active de 10,86 miliarde lei, credite de 5,24 miliarde lei, depozite de 8,87 miliarde lei si un profit brut de 91 milioane lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro