Mergi la conţinutul principal

Procurorul Ivan ramine sef la DNA

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, magistratul Gheorghe Ivan, ramine la sefia DNA Galati pina la sfirsitul lunii martie. Magistratului i-a fost prelungita delegatia cu inca trei luni, dupa ce aceasta expirase pe 22 decembrie. In scurta perioada in care Ivan a condus Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Galati, institutia a solutionat dosare cu greutate, la care fosta conducere doar a visat. Printre acestea se numara trimiterea in judecata a doi politisti din Vrancea, a unui politician din Galati si a unor braileni care au trait bine pe bani de la Comisia Europeana. In miinile sale sta acum si dosarul in care este cercetat seful Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila. Asta ca urmare a acuzatiilor aduse de Titi Sgircitu, care sustine ca i-a dat subcomisarului Marcel Dragan bani si alte atentii, in mai multe rinduri, platindu-i chiar si facultatea. Ancheta se afla in stadiu avansat, procurorii urmind sa formuleze o solutie in urmatoarea perioada.
Procurorul Ivan a ajuns la conducerea DNA Galati in septembrie 2008, fiind mutat de la Parchetul de pe linga Curtea de Apel Galati la propunerea procurorului sef al structurii centrale, Daniel Morar. Magistratul are o vechime ca procuror de peste 13 ani si lupta acum cu coruptia din trei judete: Braila, Galati si Vrancea.

Braileni judecati pentru deturnare de fonduri europene

Dupa aproape doi ani de ancheta, procurorii DNA au reusit sa-i trimita in boxa acuzatilor pe cei care se fac vinovati de esecul proiectului "Brutaria". Neregulile au fost descoperite in urma unui control efectuat pe linia obtinerii, derularii si utilizarii unor fonduri alocate prin Programul Phare 2002, pentru Infiintarea unei brutarii In comuna Gradistea. Intrucit s-au constatat posibile fapte de natura penala, Departamentul pentru Lupta Antifrauda a reclamat faptele forurilor competente. Sesizarea era Insotita de o nota de control, din care rezulta ca utilizarea fondurilor europene nu s-a facut cu respectarea procedurilor legale.
In octombrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea In judecata a patru persoane, desi In faza de cercetare penala erau mai multi invinuiti. Astfel, Puiu Dumitrascu, Semsi Turhan si Victoria Cireasa vor raspunde penal pentru "infractiuni Impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, prin folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul generat al CE sau din bugetele administrate de acestea, ori In numele lor". De asemenea, Adriana Gurau va fi judecata pentru fals In Inscrisuri sub semnatura privata. Cei patru au fost cercetati In stare de libertate, dosarul aflindu-se acum pe masa judecatorilor braileni.

Candidat la Senat, retinut de DNA

Un politician galatean, care a candidat la alegerile parlamentare, a fost arestat dupa ce i-a dat unui grefier de la Tribunalul Galati 1.000 de lei. Ulterior, procurorii DNA l-au trimis in judecata, In sarcina sa retinindu-se infractiunea de cumparare de influenta, In forma continuata.
In perioada 15 septembrie - 12 noiembrie 2008, Gheorghe Balac, administrator si asociat al mai multor societati comerciale din Galati, i-a promis unei grefiere de la Tribunalul Galati suma de 650.000 lei vechi pentru a-i pune "pile" la un judecator. "Grefiera trebuia sa intervina pe linga un magistrat de la aceeasi instanta, pentru a pronunta o hotarire judecatoreasca favorabila inculpatului, Intr-o cauza comerciala din care acesta urma sa obtina 27 de miliarde. Pentru asta, judecatorul ar fi primit 500.000 lei", ne-a precizat magistrat Gheorghe Ivan, seful DNA Galati. Politicianul a fost prins In flagrant In momentul in care ii Inmina grefierei o parte din bani. Citeva zile mai tirziu, Tribunalul Galati i-a emis mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile. Dosarul a fost Inaintat la Judecatoria Galati.

Doi politisti din Vrancea, judecati pentru luare de mita

Luna trecuta, procurorii DNA au trimis in fata instantei doi politisti de la Serviciul Politiei Rutiere Vrancea, pe care ii acuza de luare de mita in forma continuata. Potrivit materialului de urmarire penala, in perioada 18 - 28 noiembrie, unul dintre ei a pretins si a primit de la mai multe persoane fizice suma totala de 3.000 lei, pentru a nu aplica sanctiuni contraventionale soferilor care depaseau viteza legala.
Inspectorul principal Marius Milea si agentul sef Nicolae Rotaru au fost retinuti in urma unui flagrant organizat in seara zilei de 28 noiembrie, pe DN2 - E 85, pe raza localitatii Marasesti. Cei doi politisti au primit 2.000 de lei de la ofiteri sub acoperire, pentru a nu le da amenzi. A doua zi, politistii au fost prezentati Curtii de Apel Galati cu propunere de arestare preventiva, instanta eliberind pe numele lor mandate de arestare pentru 29 de zile. Inculpatii se aflau in vizorul ofiterilor anticoruptie de citeva luni, dupa ce au aparut informatii ca acestia obisnuiau sa pretinda si sa accepte diverse sume de bani de la soferii care incalcau legislatia rutiera.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro