Mergi la conţinutul principal

Procurorii la raport

Deficit de personal, mii de cauze soluţionate şi rezultate peste aşteptări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi unităţile subordonate.

Având de soluţionat aproape 24.000 de cauze în anul 2015 şi siliţi să-şi desfăşoare activitatea într-un sediu impropriu, cu birouri supraaglomerate - în condiţiile în care, an de an, au solicitat sprijin de la autorităţile locale - procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au reuşit să ocupe locul I pe ţară la trei indicatori: dosare de soluţionat/procuror, dosare soluţionate/procuror şi trimiteri în judecată/procuror.
"Calificativul obţinut pentru anul 2015 este «foarte bine» şi a fost acordat de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Acesta este susţinut de volumul mare de muncă, calitatea activităţii şi numărul foarte mic al rebuturilor, nesemnificativ în condiţiile ocupării posturilor de procuror pe total unităţi de parchet în proporţie de 60% şi cu referire specială la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, ca unitate de sine stătătoare, unde proporţia este de 50%", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Georgica Ciuciumiş.
În anul 2015, potrivit statisticilor realizate de procurori, a crescut semnificativ rata criminalităţii. Astfel, dacă în 2014 erau 760 de brăileni cercetaţi penal la suta de mii de locuitori, în 2015 au fost 872 de brăileni cercetaţi/100.000 de locuitori. Totodată, în 2015 au fost trimise în judecată 237 de persoane, faţă de 202 în anul precedent.
Demn de precizat este faptul că, în anul 2015, cei 20 de procurori brăileni au soluţionat un munte de dosare, şi anume 11.302 din cele 23.649 înregistrate de-a lungul anului. La finele anului 2015, rămăseseră de soluţionat 7.525 de cauze cu autori cunoscuţi şi alte 2.385 cauze cu autori necunoscuţi (AN).

"Cât poate să reziste un om în timp, în condiţii vitrege de lucru?"

Trebuie precizat faptul că, nu de puţine ori, procurorii şi grefierii de la cele patru parchete brăilene au fost nevoiţi să rămână la serviciu peste orele de program, să fie prezenţi la locul faptei noaptea sau în zilele de weekend şi să facă faţă stresului datorat profesiei. Colaborarea cu poliţia, SRI şi instanţele de judecată a fost hotărâtoare pentru obţinerea acestor rezultate.
"Activitatea desfăşurată de PT Brăila şi unităţile subordonate -
Parchetele de pe lângă Judecătoriile Brăila, Făurei şi Însurăţei - este plină de conţinut pozitiv şi a fost evidenţiată la bilanţul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Practic, aceste rezultate foarte bune nu puteau fi obţinute cu un număr redus de procurori şi grefieri, dacă nu exista un climat de muncă propice, spirit de echipă şi dăruire de sine, colaborare foarte bună cu instanţele de judecată, poliţia, SRI şi celelalte servicii de informaţii", a precizat prim-procurorul Georgica Ciuciumiş. Dar toate au un preţ, iar uzura fizică şi psihică îşi spune cuvântul.
"Şi cum în toate există un «dar», ne întrebăm şi noi cât poate să reziste un om în timp, în condiţii vitrege de lucru, pentru că uzura fizică şi psihică îşi pune, neîndoielnic, amprenta? Sper ca, într-o bună zi, schema de personal să se redreseze, probabil şi cu ajutorul unor modificări ale cadrului legislativ", a mai spus prim-procurorul Georgica Ciuciumiş. Potrivit sursei citate, situaţia statului de funcţii este asemănătoare şi la procurorii de la Galaţi.
Potrivit raportului de activitate întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în anul 2015, procurorii au recuperat prejudicii de peste 400.000 de lei provenite din evaziune fiscală. Pagubele produse anul trecut prin infracţiuni îndreptate contra patimoniului (furturi, tâlhării) au fost de 6,1 milioane de lei şi 26.000 de euro. Pagube semnificative au fost aduse, de asemenea, prin înşelăciune (3,6 milioane de lei şi 22.000 de euro), delapidare, şi distrugere.
Îngrijorător este faptul că, în anul 2015, au fost trimişi în judecată 69 de minori, faţă de 50 în anul precedent.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro