Mergi la conţinutul principal

Probe fizice mai dure pentru viitorii pompieri

• la concursul de admitere, candidaţii trebuie să parcurgă zece elemente de dificultate într-un timp de maxim 1 minut şi 05 secunde • vestea bună este că nu mai contează criteriul de înălţime • de asemenea, sunt primiţi în concurs şi candidaţii care au tatuaje pe părţile corpului neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară • până în prezent, 25 de brăileni şi-au depus dosarul de candidat, pentru sesiunea ianuarie 2018

 

După eliminarea criteriului de înălţime, nu mai contează statura candidaţilor care se înscriu în concursul de admitere în instituţiile care pregătesc viitori pompieri. Contează însă foarte mult aptitudinile fizice ale acestora, deoarece probele eliminatorii au un grad de dificultate foarte ridicat.

După cum ne-a informat conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila, în cadrul unei conferinţe de presă, au fost publicate în Monitorul Oficial, pe data de 22 noiembrie 2017, normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru cei recrutaţi în vederea ocupării prin concurs a unor posturi vacante.

Prin introducerea traseului aplicativ la admitere, pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, se verifică aptitudinile fizice ale candidaţilor prin parcurgerea a 10 elemente de dificultate  într-un timp de maxim 1 minut şi 05 secunde.

“Una dintre consecinţele introducerii acestei noi modalităţi de testare a calităţilor fizice este eliminarea criteriului de înălţime. În aceste condiţii, parcurgerea noilor probe impune candidaţilor o anumită statură sau calităţi fizice deosebite pentru terminarea traseului aplicativ în timpul menţionat. Eliminarea limitei de înălţime pentru candidaţi este în acord, inclusiv cu hotărârile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care recomandă MAI să elimine acest criteriu, dar şi cu unele soluţii pronunţate de diverse instanţe de judecată. Menţionăm că o abordare asemănătoare a probelor sportive se regăseşte şi la admiterea în şcolile ministerelor de interne din mai multe state europene, precum: Austria, Belgia, Canada, Olanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Spania”, a precizat lt. col. Cristian Ion, inspectorul şef al ISU Brăila.

O altă modificare prevede ca persoanele care vor candida la şcolile pentru subofiţeri - pompieri sau participă la concursurile organizate pentru posturile vacante din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt exceptate de la interdicţia de a avea semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară.

Până în prezent, 25 de brăileni şi-au depus dosarul de candidat, pentru sesiunea  de admitere din ianuarie 2018.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro