Mergi la conţinutul principal

"PRM Braila nu face trocuri politice cu primarul"

"Chicoteli lesinate venite din sinul unei adunaturi de frustrati, obedienti si trompetisti politici ai Brailei". Astfel a calificat ieri presedintele organizatiei municipale PRM Braila, Mihai Danut, in cadrul unei conferinte de presa, declaratiile critice ale viceprimarului Daniela Vasioiu si colegilor sai din PD, la adresa unor consilieri municipali PRM. Danut a declansat un atac virulent asupra democratilor, vorbind despre familia Vasioiu (viceprimarul Daniela Vasioiu si deputatul Horia Vasioiu) ca despre oameni care traiesc din "mila publica", adica din functii platite din banul contribuabilului. "Spun mila publica, pentru ca a primi de ani de zile salarii din bugetul statului si cel local si sa nu oferi nimic in schimb comunitatii si oamenilor care te inconjoara si indusi in eroare, te-au votat, se numeste “mila publica” sau “cheta publica”, politica de ajutorare a unei familii neputincioase, nepricepute, frustrate si incapabila sa se intretina in afara politicii", a explicat Mihai. El a mai vorbit despre "gasca politica formata din trompete mai mici, obediente, catelusi politici de casa, care balesc pe linga fusta doamnei si insinga trompetei mari", si a somat public familia Vasioiu "sa se apuce de munca si daca nu au nici o varianta, le ofer eu doua halate si ii invit la framintat coca in brutaria mea".

"PRM nu are nici un amestec in aceasta numire a lui Traian Adrian"

Dupa ce si-a revarsat veninul, in cel mai pur stil PRM, Mihai a tinut sa califice drept minciuni toate acuzatiile aduse formatiunii sale politice, cum ca ar fi facut un troc politic cu primarul liberal Constantin Cibu, "vinzindu-si" voturile, contra unor facilitati sau functii caldute. Mai concret, el a vorbit despre trocul politic acuzat de democrati, referitor la numirea PRM-istului Adrian Traian, in postul de director adjunct la CET: "Vreau sa va comunic franc ca PRM nu are nici un amestec in aceasta numire a lui Traian Adrian. Cit sint eu aici presedinte al organizatiei municipale, nu sint dispus sa accept astfel de tirguri. Daca altcineva se ocupa de astfel de lucruri, va asigur ca se vor lua masuri radicale, pleaca si din partid, si din CLM. Nu tolerez politica de taraba, identica cu cea facuta de familia Vasioiu. Nu accept ca organizatia PRM sa fie tirita intr-un astfel de scandal si va trebui sa avem niste explicatii si cu dl. primar si cu dl. director al CET".
Mihai se considera personal victima a democratilor, si s-a declarat exasperat de controalele ce vin in avalansa asupra firmelor sale, si in spatele carora banuieste a fi tot liderii PD: "Sa fii controlat in 3 luni de 24 de ori de Garda Financiara este deja mult mai mult decit poate cineva sa suporte. Evident, nu am stat cu miinile incrucisate, nu sint un os atit de usor de inghitit si am sesizat si la minister si la organele abilitate sa controleze abuzurile acestor oameni care nu ne lasa sa ne desfasuram activitatea". El a mai amintit si de faptul ca la firma sa i-ar fi fost taiat curentul electric, acuzind-o pe Daniela Vasioiu ca ar fi facut presiuni asupra directorului PD de la Electrica, tocmai pentru a-l teroriza, in acest fel, pe el, in calitate de opozant. Potrivit lui Mihai, conducerea PRM locala a fost invitata la o discutie cu primarul si ca abia acolo au aflat ca Adrian Traian, colegul lor, va fi numit director adjunct la CET, moment in care i-ar fi spus clar lui Cibu ca nu vor accepta sa-i faca vreun favor, in schimbul acestei numiri: "Este de apreciat ca vrei sa-ti promovezi oamenii, si aceasta numire la CET ma bucura. Dupa ce a plecat domnul Muntenita, acolo s-a creat un vid de putere, a venit cineva care este din domeniul cercetarii si este un foarte bun teoretician, si era normal sa ia pe cineva care are vechime si care are experienta. Dar de ce nu s-a facut caz cind domnul Banuta, (membru PD) - care este inginer sau tehnician mecanic in cadrul Progresul, este pus director la Agentia pentru Protectia Mediului, nu s-a sesizat nimeni?"

"Nu am facut-o numai pentru bani"

In ceea ce-l priveste, Adrian Traian a declarat ca nu a tinut mortis sa ocupe aceasta functie, dar, daca tot i s-a oferit, nu a refuzat: "Conducerea CET a fost preluata de domnul Nicu Bajan, domnia sa a venit cu o gindire noua, o strategie noua si a considerat ca in actuala conjunctura si in strategiile si obiectivele pe care CET, CLM si le-au propus pe viitor, este nevoie de crearea acestui post. Am fost intrebat si bineinteles ca am acceptat. Nu am facut-o numai pentru bani, ci in mod deosebit pentru satisfactiile care vor veni ulterior din modernizarea si retehnologizarea acestei societati".
Intrebat ce salariu va avea, in noua functie, Traian a declarat ca nu s-a interesat de acest aspect.
La rindul sau, Niculina Moisescu, vicepresedinte al CJ, a sfatuit PD-ul sa-si caute nereguli in curtea proprie, inainte de a-i lua la criticat pe altii. Ea a intrebat, retoric, daca nu cumva "un anumit consilier democrat nu este incompatibil cu functia de director la Renel", cu referire la Negru Ionascu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro