• expoziţia “De la pitoresc la hiperbolă...” se concentrează asupra intervalului 1945–1969 şi urmăreşte transformarea felului în care Emilia Dumitrescu şi-a înţeles şi reprezentat unul dintre subiectele sale predilecte: mediul dunărean
Până pe data de 1 octombrie 2017, la Galeria “Gheorghe Naum” din Piaţa Traian, nr. 3, poate fi vizitată gratuit expoziţia “De la pitoresc la hiperbolă. Privelişti dunărene în opera Emiliei Dumitrescu (1945–1969)” organizată cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediţia 2017 de Secţia “Artă” a Muzeului Brăilei “Carol I”.
“Îmi place să înţeleg frumuseţea fragilă, rară şi sublimă a unei clipe ce trebuie să dispară, dar rămâne unică. Îmi place să împărtăşesc neliniştea unei clipe fugare. Îmi place să fac să rămână ceva din ceea ce este sortit să dispară”, mărturisea Emilia Dumitrescu în anul 1991.
Destinul Emiliei Dumitrescu (Brăila, 1921–2005) a fost strâns legat de cel al locurilor natale, ale căror privelişti i-au rămas până la sfârşit principala sursă de inspiraţie. Genul în care s-a exprimat cu predilecţie a fost, nu întâmplător, peisajul, iar subiectele preferate – portul şi străzile Oraşului Vechi, Dunărea, Bărăganul, întinsele Bălţi ale Brăilei.
După cum am aflat de la muzeograf Alina-Ruxandra Mircea, expoziţia “De la pitoresc la hiperbolă...” se concentrează asupra intervalului 1945–1969 şi urmăreşte transformarea felului în care Emilia Dumitrescu şi-a înţeles şi reprezentat unul dintre subiectele sale predilecte: mediul dunărean.
De la cadrul – natural şi uman deopotrivă – uşor exotic, întotdeauna fermecător, “colorat” de pasiunea pentru călătorii şi vacanţe a epocii interbelice, peisajul dunărean se transformă într-o stihie aspră şi greu de pătruns, ale cărei taine sunt protejate de o vegetaţie supradimensionată, sălbatică, necosmetizată pitoresc şi în care prezenţa umană nu mai este înregistrată decât pasager, episodic.
“Această deplasare de accent măsoară distanţa dintre două concepţii radical diferite asupra naturii - natura înţeleasă ca obiect pasiv al contemplării (natura-cadru) şi natura înţeleasă ca subiect însufleţit de o viaţă şi de o voinţă proprii (natura-fiinţă) - şi este de presupus că ea se datorează, măcar în parte, traumei pe care a reprezentat-o, pentru artistă, dispariţia Bălţilor Brăilei, distruse pentru totdeauna după amplele lucrări de asanare de la mijlocul anilor ’60. Din deceniul al VII-lea începând, peisajele îşi pierd treptat contururile reale, proprietăţile descriptive, pentru a deveni emblemele unui ţinut aproape mitic, ale unui «dincolo» absolut, accesibil nu percepţiei obişnuite, ci numai sensibilităţii” , subliniază Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf la Muzeul Brăilei “Carol I”.
