Mergi la conţinutul principal

Prins pe strada Iezerului, la volan, fără permis

• bărbatul, în vârstă de 45 de ani, are acum dosar penal

 

În seara zilei de sâmbătă, 28 ianuarie, în jurul orei 20:00, membrii unei patrule din cadrul Biroului Ordine Publică - Poliţia Municipiului Brăila, l-au oprit pentru control pe un brăilean în vârstă de 45 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe strada Iezerului. În urma verificărilor făcute de poliţişti, s-a constatat că bărbatul afalt la volan nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

“Pe numele bărbatului depistat a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fără permis de conducere”, precizează surse din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila. Cercetările continuă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro