Mergi la conţinutul principal

Prince va cânta în "Ziua Zero" a Festivalului Sziget 2011

Deţinător a şapte premii Grammy, Prince a fost confirmat pe ultima sută de metri ca participant la festival.
Prince este considerat unul dintre cei mai buni interpreţi live din toate timpurile. Imensul său catalog muzical cuprinde o serie de piese cunoscute în lumea întreagă, precum "Purple Rain", "Diamonds And Pearls" şi "1999". Prince, care este prezent în industria muzicii din 1976, a vândut, în cei peste 30 de ani de carieră, 100 de milioane de discuri.
Totodată, anul acesta, Pulp va veni la Budapesta după o lungă perioadă de pauză. De altfel, membrii formaţiei au anunţat că în 2011 vor cânta la doar câteva festivaluri mari, printre care se numără şi Sziget.
Muzicienilor de la Pulp li se alătură trupa Smash Mouth.

Festivalul strânge, anual, în jur de 350.000 de spectatori

Cea mai nouă scenă de la Sziget este Europe Stage, pe care vor urca trupe foarte faimoase în ţara lor, dar necunoscute în lume.
Ziua dedicată world music aduce trupe precum Gotan Project, Goran Bregovic, Gogol Bordello şi Wedding and Funeral Orchestra.
Alte trupe care vor cânta la Sziget sunt Chemical Brothers, rockerii de la Judas Priest, dar şi Skunk Anansie - ultimele două formaţii participând, la începutul lui iulie, şi la două festivaluri româneşti, B'estfest şi Rock the City.
Biletele la festivalul Sziget au acelaşi preţ ca şi cele de anul trecut. Astfel, fanii pot cumpăra abonamente (care includ şi camping) la preţul de 200 de euro sau abonamente fără camping, la 170 de euro.
Festivalul Sziget este unul dintre cele mai importante evenimente de gen, care aduce artiştii momentului pe o insulă din Budapesta, pentru aproape o săptămână dedicată muzicii. Festivalul strânge, anual, în jur de 350.000 de spectatori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro