Mergi la conţinutul principal

Prinşi la volanul unor BMW-uri, fără permis

trei şoferi care conduceau autoturisme de lux au avut ghinionul de a se întâlni cu poliţiştii care au constatat că nu au ce căuta la volan

 

În ziua de 30 ianuarie, în jurul orei 17.00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic pe un bărbat de 33 de ani, din satul Vărsătura. Acesta conducea autoturismul BMW, pe Bulevardul Dorobanţilor, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La rândul lor, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei l-au identificat pe un brăilean, de 27 de ani. La data de 14 ianuarie, ora 01.20, acesta ar fi condus un autoturism “BMW”, pe DJ 212, pe raza localităţii Mihai Bravu, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din data de 27.12.2017. “În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă nici permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neîmatriculat şi fără permis de conducere”, au precizat poliţiştii.

Tot în ziua de 30 ianuarie, un tânăr de 29 de ani, din comuna Frecăţei, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea autoturismul “Mitsubishi” pe DC 57, pe raza localităţii de domiciliu, tot fără a poseda permis de conducere. Nu a scăpat nici el de dosarul penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro