Mergi la conţinutul principal

Prinşi în timp ce încercau să spargă o maşină

duminică seara, poliţiştii le-au dat planurile peste cap unor tineri care încercau să fure bunuri din o maşină parcată pe Bulevardul Independenţei

 

Hoţii din autoturisme, cu poliţiştii pe urme. La data de 14 mai, ora 20.20, poliţiştii i-au prins în flagrant pe doi brăileni, cu vârste de 23 şi 33 de ani, care aveau deja făcut planul infracţional. Cei doi tocmai încercau să sustragă bunuri dintr-un autoturism, ce era parcat pe Bulevardul Independenţei, din municipiu.

Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro