Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Primul sofer brailean cu 15 puncte de penalizare este un tinar de 21 de ani

Un tinar in virsta de 21 de ani este primul sofer brailean care a reusit sa stringa punctele de penalizare necesare suspendarii permisului de conducere, la nici doua luni de la intrarea in vigoare a noului Cod Rutier. Braileanul are permis de conducere categoria "B" din 2004 si a reusit performanta de a acumula 15 puncte in doar trei saptamini, in perioada 15 decembrie 2006 - 6 ianuarie 2007. Printre abaterile pentru care a fost sanctionat in mod repetat se numara viteza, nepurtarea centurii de siguranta si refuzul legitimarii, intr-o singura zi, luna trecuta, fiind depistat incalcind toate cele trei prevederi legislative. Pe linga faptul ca a adunat puncte de penalizare, tinarul a fost nevoit sa scoata si bani din buzunar pentru a achita punctele amenda ce i-au fost aplicate. Politistii rutieri i-au intocmit documentele prin care acesta este instiintat de faptul ca va trebui sa se prezinte, de buna voie, la Politie, pentru a preda permisul de conducere, ce va fi suspendat pe o perioada de 30 de zile. In cazul in care nu se va prezenta in termen de 5 zile de la data instiintarii, braileanul va primi un "bonus" de inca 30 de zile de suspendare a dreptului de a conduce. Dupa ce va expira perioada de suspendare, tinarul va fi nevoit sa sustina un examen si numai in cazul in care il va promova isi va recupera permisul. Ulterior, el va trebui sa nu mai faca nici o miscare gresita timp de 12 luni, pentru ca altfel va ramina, din nou, fara permis.




Categorie articol: 

Comentarii