Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Primul raport confirmă o explozie lângă avionul malaezian doborât în Ucraina

Primul raport privind prăbuşirea cursei MH17 în estul Ucrainei, la 17 iulie, arată că avionul malaezian a fost lovit de "numeroase obiecte" care "au străpuns avionul cu mare viteză", relatează BBC News Online. Raportul, întocmit de Biroul olandez de Anchetă pentru Securitate (OVV), adaugă că nu există "dovezi privind o eroare tehnică sau umană". Raportul intermediar întocmit de experţii olandezi şi dat publicităţii marţi, arată că aparatul Boeing care asigura cursa MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a dezmembrat în aer, după ce a fost lovit de "numeroase obiecte" care "au străpuns avionul cu mare viteză".
Anchetatorii olandezi s-au bazat pe informaţiile înregistrate de cutiile negre, cele primite de la controlorii de trafic aerian, pe imagini din satelit şi fotografii de la locul prăbuşirii, pentru a redacta acest raport preliminar.
Experţii au precizat că avionul "s-a dezmembrat în aer probabil ca urmare a daunelor structurale cauzate de un număr mare de obiecte cu mare viteză care au străpuns aeronava din exterior". Raportul intermediar nu atribuie vreo vină sau responsabilitate pentru catastrofă, însă o anchetă penală separată este efectuată de procurorii din Haga. Biroul de anchetă a precizat că se aşteaptă ca raportul final să fie publicat în termen de un an.
Toate cele 298 de persoane aflate la bord, între care 193 de cetăţeni olandezi, au murit în urma prăbuşirii avionului malaysian.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii