Mergi la conţinutul principal

Primul Congres de endocrinologie clinica din Romania are loc in Braila

Joi seara, la Sala de Arta a Muzeului Brailei a avut loc deschiderea oficiala a primului Congres de endocrinologie clinica din Romania. La manifestare au participat prof.univ.dr. Constantin Dumitrache, presedintele Asociatiei de Endocrinologie Clinica din Romania, prof.univ.dr. Aurel Nechita, decanul Facultatii de Medicina -Universitatea ''Dunarea de Jos'' Galati, prof. univ. dr. Eduard Circo -vicepresedintele Asociatiei de Endocrinologie Clinica din Romania, Facultatea de Medicina Constanta. Mesajele de salut pentru participantii la manifestarea stiintifica au fost adresate celor prezenti de prof. univ. dr. in istorie Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei, PS dr. Casian Craciun, Episcopul Dunarii de Jos, Gheorghe Bunea Stancu, presedintele Consiliului Judetean si Constantin Sever Cibu, primarul municipiului Braila.
Pentru activitatea deosebita desfasurata in slujba stiintei si meritele recunoscute atit pe plan national, cit si la nivel international, primarul Constantin Cibu i-a acordat prof. univ. dr. Constantin Dumitrache titlul de ''Cetatean de onoare'', cea mai prestigioasa distinctie pentru fiii orasului, aprobata in unanimitate de voturi de consilierii locali. Totodata, directorul Muzeului de Istorie i-a oferit distinsului fiu al Brailei, care a revolutionat endocrinologia mondiala, medalia ''Judetul Braila 525'', o realizare speciala, cu 600 de imagini din locurile in care acesta s-a nascut si a copilarit. Marcat de emotie, prof. univ. dr. Constantin Dumitrache a multumit celor prezenti pentru caldura cu care a fost intimpinat in orasul natal si a precizat: ''Braila a avut totdeauna personalitati foarte mari, asa ca eu ma simt departe de aceste nume ilustre pe care le-a dat Braila culturii si stiintei romanesti. Ana Aslan a fost in primul rind endocrinolog si apoi geriatru, asa ca traditia se continua. Si cind vorbesc despre Braila, trebuie sa vorbesc putin si despre mine si nu pot trece peste un lucru pe care am sa il spun mereu: marile calitati ale profesorilor pe care i-am avut la Colegiul National "Nicolae Balcescu", liceu care mi-a deschis de fapt drumul spre invatatura, liceu care mi-a creat personalitatea si profesorii pe care nu ii voi uita niciodata: prof. Robescu, Traian Iancu, Tudor, prof. Petride. Un omagiu acestor personalitati, carora consider ca le datorez faptul ca mi-au deschis drumul spre ceea ce am ajuns, atit in profesie, cit si in viata de zi cu zi'', a marturisit cu emotie prof.univ.dr. Constantin Dumitrache.
Nascut la Braila pe data de 16 octombrie 1939, presedintele Asociatiei de Endocrinologie Clinica din Romania a condus destinele prestigiosului Institut de Endocrinologie ''Prof.dr. C.I. Parhon'', a publicat in Romania 480 de lucrari stiintifice si un numar de 80 de lucrari in strainatate, fiind, de asemenea, autor de manuale de specialitate, tratate si monografii in domeniul endocrinologiei, abordind o problematica de avangarda pentru medicina.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro