Mergi la conţinutul principal

"Primii pasi" ai poetului Mihai Vintila

Sala "Pro Arte" a Scolii "Vespasian Lungu" a gazduit lansarea volumului "Primii pasi", tiparit la editura "Edmunt". Acesta marcheaza debutul in lumea literara a poetului Mihai Vintila. Directorul Scolii de Arte "Vespasian Lungu" s-a declarat placut surprins de initiativa autorului, mai ales ca acesta este economist ca formatie si a spus ca apreciaza poeziile din volum, dar si coperta, grafica apartinindu-i tot lui Mihai Vintila. Reprezentantul editurii, Emilian Dobrescu, a spus ca il admira pe autor pentru ca a avut curajul sa-si publice cartea, intr-un moment atit de putin favorabil literaturii, cind este mai usor sa scrii o carte decit sa o publici. Volumul "Primii pasi" este cel de-al 60-lea tiparit de editura "Edmunt", o performanta pe care o considera frumoasa Emilian Dobrescu. In final, au fost citite citeva versuri din cartea proaspat lansata.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro