Mergi la conţinutul principal

Primele clasate din Seria întâi au obţinut victorii categorice

În etapa a 18-a a Ligii a V-a s-au desfăşurat 18 partide, două dintre ele s-au încheiat la egalitate, iar în opt s-au impus formaţiile vizitatoare. Cele mai interesante jocuri au avut loc în Seria a II-a, pentru că aici lupta pentru titlul de campioană judeţeană este acerbă. Lidera, Viitorul 2 Ianca, s-a impus la limită, cu 2-1, la Traian în partida cu FC Urleasca după ce, până în minutul 63 gazdele au condus cu 1-0 graţie golului înscris de Spătaru în minutul 18. Toni a restabilit egalitatea, iar Cristi Irimia a înscris cu cinci minute înainte de finalul partidei, astfel că echipa pregătită de Viorel Ciucaşu se menţine pe primul loc. Viitorul Cireşu, principala contracandidată la titlul de campioană judeţeană pentru formaţia din Ianca, a câştigat la scor, 5-2, în deplasarea de Jirlău. Laurenţiu Mocanu a reuşit un hat-trick, celelalte două goluri ale formaţiei vizitatoare fiind realizate de fraţii Popa, Alexandru şi Mihai. Derby-ul returului va avea loc în acest weekend, între Viitorul Cireşu şi Viitorul 2 Ianca. Interesantă ca derulare a fost şi partida de la Bordei Verde dintre AS Bordei Verde şi Voinţa Găiseanca. Gazdele au condus cu 1-0 şi 2-1, după reuşitele lui Nisipeanu (min. 2) şi Calen (min. 29), însă Voinţa Găiseanca s-a impus în final cu 4-3, golurile învingătorilor fiind realizate de Eduard Vlăducă (min. 18, 41, 79) şi Barbu, în timp ce pentru gazde a mai înscris Răducu în minutul 92. În Seria întâi s-a înregistrat o surpriză, Dacia Berteşti a câştigat cu 2-0 partida cu Şoimii Unirea, în timp ce echipele de pe podium au câştigat la scor astfel că şi după această rundă lideră se menţine Dunărea Tichileşti cu 57 de puncte, locul al doilea este deţinut de Siretul Vădeni cu 44 de puncte, iar al treilea de Tricolorul Lanurile cu 38 de puncte. În Seria a doua podiumul se prezintă astfel: 1 Viitorul 2 Ianca 46 puncte, 2 Viitorul Cireşu 44 puncte, 3 Voinţa Găiseanca 37 puncte.

Rezultatele înregistrate în etapa a 18-a:
Seria I:
Dunărea Tichileşti - Speranţa Măxineni 5-1
FC Tufeşti - Dunărea Gropeni 2-3
Stanriz Stăncuţa - Spicul Râmnicelu 0-3
Tractorul Viziru - Tricolorul Lanurile 0-4
Dacia Berteşti - Şoimii Unirea 2-0
Olimpia Cazasu - Înfrăţirea Gemenele 2-1
Siretul Vădeni - Romgal Romanu 4-1

Seria a II-a:
AS Jirlău - Viitorul Cireşu 2-5
Comagrim Dudeşti - Avântul Mircea Vodă 2-6
AS Bordei Verde - Voinţa Găiseanca 3-4
Voinţa Bărăganul - Vulturul Horia 5-1
Spicul Zăvoaia - Dinamo Salcia Tudor 3-3
Voinţa Făurei Sat - Viitorul Galbenu 3-3
Victoria Deduleşti - Unirea Grădiştea 1-2
FC Urleasca - Viitorul 2 Ianca 1-2

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro