Mergi la conţinutul principal

"Primarul ii da cu parul in cap SC "ECO""

Acuzatia a fost adusa edilului sef al orasului, Constantin Cibu, de catre conducerea operatorului de salubritate la care Consiliul Local Municipal este actionar majoritar, adica SC "Eco" SA, in cadrul unei conferinte de presa organizate de acesta din urma. Nemultumirea conducerii "Eco" este generata de faptul ca, prin dispozitie a primarului, acestei unitati i-a fost injumatatit sectorul de activitate. Mai mult, in urma realocarii acestui sector beneficiarul a fost un alt operator de salubrizare, in speta SC "RER". Directorul SC "Eco", George Dragu, a apreciat ca abuziva si ilegala dispozitia primarului si se declara hotarit sa atace pe toate caile legale aceasta dispozitie. "Evident ca o voi contesta pentru ca prejudiciaza grav societatea "Eco"", a punctat sursa citata, adaugind ca dispozitia primarului Constantin Cibu incalca o decizie a CLM din noiembrie anul trecut care prevedea aminarea luarii unei decizii cu privire la reorganizarea serviciului de salubritate pina la momentul in care se vor gasi solutii de rezolvare a situatiei critice de la "Eco". De altfel, la fel reiese si din stenograma sedintei CLM din noiembrie 2005 cind chiar edilul municipiului, dupa ce a luat act de aceasta decizie a consilierilor a dispus aparatului propriu realizarea unui audit la "Eco" menit sa lamureasca situatia economico-financiara a unitatii si sa vina cu solutii concrete pentru rezolvarea problemelor depistate cu aceasta ocazie.

"Se vrea a fi omorita societatea "Eco""

De asemenea, sursa citata a subliniat ca este mai mult decit suspect faptul ca desi dispozitia a fost luata la finele lunii ianuarie, societatea "Eco" a fost informata despre diminuarea sectorului de activitate abia in data de 14 februarie, data la care, nu intimplator, considera Dragu, primarul afirma intr-o conferinta de presa ca "Eco" a fost infiintata cu scopul exploatarii carierei de piatra de la Macin si ca, in conditiile in care acest obiectiv nu mai functioneaza, societatea "Eco" nu mai intereseaza pe nimeni. "Nimic mai fals si primarul ar trebui sa ia masuri impotriva colaboratorilor cu care lucreaza punindu-l in situatia de a face afirmatii eronate, dezinformind, la rindul sau, opinia publica", a punctat Dragu aratind ca in conformitate cu actul constitutiv al "Eco" salubrizarea este obiectul principal de activitate si abia la obiect secundar, la pozitia doi, apare activitatea de extractia pietrei pentru constructii.
"Poate va intrebati ce rost are lansarea acestei afirmatii eronate prin gura primarului. De fapt se vrea a fi omorita societatea "Eco", iar cei 180 de angajati ai unitatii sa ingroase rindurile somerilor. Afirmatia primarului nu este decit o replica din scenariul care vizeaza denigrarea "Eco" cu scopul distrugerii unitatii", a declarat Dragu. Singurele variante care, in opinia directorului "Eco", ar explica reactiile primarului Cibu ar fi: dezinformarea factorului decident, exercitarea unor presiuni si directive politice in favoarea clientelei de partid, interese directe ale functionarilor meniti sa gestioneze aceasta problema, sau incompetenta functionarului. "Daca pe primar il consider inca tinta si victima dezinformarilor sistematice pe subiectul "Eco" si in general pe subiectul salubrizarii Brailei, va las sa apreciati care a fost influenta celorlalti factori asupra subordonatilor si colaboratorilor primarului", a spus sursa citata.

"O ilegalitate nesanctionata la timp devine merit ulterior"

In cadrul aceleiasi conferinte de presa, directorul Dragu s-a aratat revoltat de faptul ca o parte din sectorul "Eco" ar urma sa fie dat "RER" si si-a justificat pozitia prin prezentarea unor dovezi filmate si fotografiate care ar dovedi incompetenta tehnica organizatorica si functionala a operatorului concurent. Concret, directorul "Eco" a prezentat imagini filmate, la inceputul acestei luni, in mai multe locatii din sectorul de activitate al "RER", in care se vedea clar o mizerie de nedescris in apropierea punctelor de colectare a deseurilor menajere. Mai mult, Dragu a prezentat si fotografii facute in vara anului trecut care surprindeau o masina inscriptionata "RER" descarcind gunoiul menajer pe terenul din imediata apropiere a actualului sediu "Eco" situat pe soseaua Rimnicu Sarat. In acest context, directorul "Eco" a declarat ca, in opinia sa, intrarea pe piata locala a firmei "RER" s-ar fi facut fara respectarea cerintelor legislative in domeniu. "Din punctul nostru de vedere "RER" a intrat ilegal pe piata salubritatii Brailei in urma unor decizii semnate de fostul primar, Anton Lungu, in 2002 si 2003, decizii necontrasemnate de catre secretarul Primariei asa cum cere expres Legea administratiei publice locale. Deci, o ilegalitate nesanctionata la timp devine merit ulterior si creeaza efecte in avalansa. In loc sa-i intinda o mina de ajutor propriei societati, la care, culmea, este si cel mai mare datornic, primarul ii da cu parul in cap", a declarat sursa citata. In plus, o alta carenta a dispozitiei primarului reliefata de Dragu se refera la faptul ca nu ar exista nici un argument care sa dovedeasca faptul ca "RER" merita sa fie "recompensata" cu jumatate din sectorul lui "Eco", cu atit mai mult cu cit "Eco" are in acest sector contracte de prestari servicii deja incheiate pe acest an cu utilizatorii care domiciliaza in zona care ar urma sa fie data "RER". Mai mult, Dragu a subliniat ca are informatii concrete potrivit carora "RER" ar fi inceput deja presiuni asupra persoanelor fizice si juridice din sectorul pe care primarul i-a atribuit-o in sensul rezilierii contractelor de prestari servicii cu "Eco". "S-a ajuns la situatia ilegala si nedorita ca sa primim sesizari, de exemplu de la AP 616 care reclama ca angajatii "RER" au incercat sa o constringa sa rezilieze contractul cu noi si sa incheie contract cu "RER". De asemenea, ieri am avut semnale ca pe strada Mihai Bravu au inceput aceleasi presiuni, in contextul in care decizia primarului, daca va ramine in vigoare, s-ar aplica abia de la 1 martie. Se ajunge la intimidarea cetatenilor de catre aceasta societate", a mai spus directorul "Eco".
De cealalta parte, directorul Directiei de Administrare si Gospodarire Locala (DAGL), Adrian Dediu, sustine ca este vorba doar despre citeva strazi situate intre strada Mihail Eminescu si Calea Galati. "Este o decizie a primarului si are ca fundament considerente de ordin economic. Nici nu se pune problema de jumatate din sector pentru ca in discutie sint 5 strazi, comparativ cu zona situata intre centrul istoric si pina in Brailita, cit se intinde sectorul "Eco". Deci nu mai mult de 10% - 15% din sector", a spus Dediu.
Reamintim ca, in cursul acestei luni, SC "Eco" SA Braila a declansat procedura de executare silita a DAGL, institutie in subordinea Primariei. Conducerea operatorului a facut acest pas cu scopul de a recupera peste 6 miliarde lei reprezentind datoria directiei catre "Eco" pentru serviciile prestate de acesta din urma. Creanta totala a carei recuperare este urmarita de "Eco" este in suma de 6,32 miliarde lei pentru care exista deja emise 3 titluri executorii de catre Tribunalul Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro