Mergi la conţinutul principal

Primarul a gasit motive sa o revoce din functie pe Daniela Vasioiu

Viceprimarul municipiului, Daniela Vasioiu, a refuzat, ieri, sa comenteze in vreun fel acuzatiile grave care i se aduc intr-un articol aparut in presa locala, potrivit carora aceasta ar fi ascuns faptul ca a fost angajata la o firma la care actionar era, indirect, fostul prefect PSD Mihai Manea si ca ar fi incasat, de la aceasta firma, citeva zeci de milioane de lei. In plus, Daniela Vasioiu ar fi avut un interes atunci cind a votat "pro" in controversatul proiect al statiei de carburanti "Lukoil", ce urma sa fie construita in plin bulevard al Independentei - proiect in care acelasi Manea era implicat - desi, cu un an inainte, votase "contra". Schimbarea votului s-ar datora tocmai faptului ca Daniela Vasioiu, pe atunci consilier municipal, ar fi fost angajata, ulterior, la firma in cauza - "TC Ind" SA Constanta.

Daniela Vasioiu a fost un contestatar fervent al proiectului respectiv, invocind argumente legate de posibila poluare, de apropierea periculoasa de Maternitate si de moralitatea unor schimburi de terenuri, care il favorizau la modul cel mai evident cu putinta pe prefectul de atunci, Mihai Manea. La circa un an de zile dupa aceasta cruciada, insa, Vasioiu si consilierii PD si-au schimbat radical parerea, desi nici amplasamentul obiectivului nu se schimbase, nici obiectul de activitate, si nici macar prefectul. Ceea ce se poate sa se fi schimbat este intelegerea dintre consilierul municipal contestatar si prefectul interesat in aprobarea acestui proiect de hotarire. Desi zvonuri cu privire la aceasta intelegere intre cei doi au existat - in sensul ca s-a vorbit, la ceva timp dupa schimbarea de optica si de vot a consilierului de atunci, Daniela Vasioiu, despre faptul ca ar fi fost angajata a unei firme in care prefectul era implicat - atit aceasta, cit si sotul sau, presedintele PD Horia Vasioiu, au negat categoric si s-au aratat chiar ofensati de o asemenea "calomnie". Redactorii "Obiectiv" i-au intrebat, in mai multe rinduri, pe cei doi, daca exista vreun simbure de adevar in aceste zvonuri si de fiecare data, am primit dezmintiri indignate. Cind a fost vorba despre cartea sa de munca, unde ar fi trebuit sa apara date referitoare la firmele la care a fost angajata, Vasioiu a declarat ca a ratacit-o, si ratacita a ramas pina in prezent. Pe de alta parte, in campania sa electorala, candidind pentru functia de primar, Vasioiu a promis ca va impiedica cu orice pret constructia statiei "Lukoil", care nu este amplasata intr-o zona potrivita. Candidatul a parut chiar ca sprijina asociatia locatarilor din zona, care s-a luptat prin tribunale, de una singura, cu cei care au aprobat un asemenea obiectiv.
Potrivit dezvaluirilor din presa locala, Daniela Vasioiuar fi mintit, dat fiind ca ea a lucrat pentru o firma la care fostul prefect detinea actiuni - si al carui administrator a fost, o vreme, din luna iulie 2003, pina in martie, 2004. In total, Daniela Vasioiu ar fi incasat de la firma"TC Ind." din Constanta peste 80 de milioane de lei.

"Votul nostru va fi pozitiv"

Prima data s-a pus in discutie proiectul despre care vorbim in sedinta CLM din data de 26.07.2002. La acel moment, Daniela Vasioiu, pe atunci, consilier municipal, s-a pronuntat total impotriva proiectului de hotarire privind trecerea din domeniul public al municipiului Braila, in domeniul privat al municipiului Braila, a terenului in suprafata de 1.320 mp, situat in Braila, bulevardul Independentei, la intersectia cu Calea Galati, si aprobarea schimbarii acestuia cu terenurile situate la Braila, strada Brasoveni, nr. 7-9 si, respectiv, strada Plevna nr. 395, proprietatea "Tracon" SA. Vasioiu a facut chiar apel la constiinta celorlalti colegi din consiliu, pentru a vota impotriva. La circa un an distanta, la sedinta din data de 29.05 2003, consilierul Vasioiu a devenit mult mai indulgenta, in privinta constructiei statiei Lukoil si a fost dispusa sa asculte argumente, care au convins-o sa voteze "pro", impreuna cu colegii consilieri din PD. De unde vine schimbarea de atitudine? Potrivit informatiilor publicate in presa, la o luna si citeva zile dupa ce si-a dat votul "pro", pentru un proiect in care prefectul Manea era extrem de interesat, Daniela Vasioiu a fost angajata la SC "TC Ind" SA Constanta - firma la care prefectul era actionar indirect, prin firma "Tracon" si este si acum -, ca si "consilier manager", pina in luna martie 2004. Si cu un salariu deloc de neglijat, pentru consilierea oferita. Potrivit acestor informatii, Vasioiu a incasat in perioada iulie-decembrie 2003 cite 9.529.335 lei net, deci un total de peste 57 milioane lei, iar in perioada ianuarie-martie 2004, cite 9.408.824 lei, deci un total de peste 28 milioane lei, net. Pe scurt, consilierul Daniela Vasioiu, care initial era impotriva proiectului statiei Lukoil din mijlocul bulevardului ar fi incasat de la una dintre firmele unei persoane interesate, peste 80 de milioane lei, in mai putin de un an de munca, in calitate de consilier.

"Declararea in fals este infractiune penala, care se pedepseste de la 2 ani la 6 ani inchisoare sau amenda penala"

Primarul municipiului, Constantin Cibu, considera extrem de grave acuzatiile ce i se aduc viceprimarului, nu doar din punct de vedere al moralitatii, ci si din cel pur penal. Primarul a spus, insa, ca, pina ieri la prinz, nu apucase sa faca cercetari prea amanuntite, pentru a se lamuri asupra acestor chestiuni: "Nu am apucat sa fac prea multe investigatii de azi-dimineata, ca sa va spun cu certitudine daca a lucrat sau nu la "TC Ind." Constanta, pentru ca doamna Vasioiu nu si-a depus cartea de munca de cind este angajata la Primarie; ne-a spus ca a pierdut-o, in timpul unor procese pe care le-a avut cu Zona Libera. De asemenea, am mai cercetat declaratia de avere ce a fost depusa pentru anul 2004 si aceste venituri nu apar in declaratie, si eu nu pot sa cred ca doamna Vasioiu poate sa faca o asemenea greseala, pentru ca la sfirsitul documentului este atentionata ca declararea in fals este infractiune penala, care se pedepseste de la 2 ani la 6 ani inchisoare sau amenda penala. Nu am discutat cu ea, pentru ca in aceasta dimineata nu a venit la serviciu. Nu stiu de ce, se intimpla diverse lucruri, pe un om poate sa-l doara capul, de exemplu".
Primarul a mai spus, insa, ca nu are de gind sa lase nelamurita aceasta problema, pentru ca faptele de care este acuzata sint foarte grave, si daca se va dovedi ca sint adevarate, vor constitui argumente serioase, pentru a cere revocarea viceprimarului Vasioiu: "Va trebui sa dea o explicatie, pentru ca este pacat sa planeze o asemenea suspiciune de luare de mita, asupra sa.
Probabil ca isi va da demisia, daca se confirma aceste lucruri, si oricum si eu voi fi obligat sa cer Consiliului Local revocarea din functia de viceprimar".

"Eu nu raspund la nici un fel de acuzatii"

Viceprimarul Daniela Vasioiu s-a declarat ieri indignata de mirsaviile care se pun la cale contra ei, dar la intrebarile repetate ale ziaristilor, a evitat sistematic sa nege acuzatiile. Intr-o discutie cu mai multi ziaristi, care doreau sa obtina de la ea un comentariu, referitor la acuzatiile care i se aduc, Vasioiu a explicat ca nu are de gind sa faca o conferinta de presa pe aceasta tema, si nu are de gind sa raspunda nici acuzatiilor respective, nici comentariilor primarului. La intrebarile clare ale ziaristilor, Vasioiu a cerut imperativ sa nu fie filmata, in timp ce declara ca nu comenteaza nimic. Ceea ce am inteles, insa, cu totii, a fost ca va incerca sa-si repare imaginea sifonata de dezvaluirile din presa in justitie, dindu-i in judecata pe ziaristii care au publicat asa ceva. "In articolul care a aparut am descoperit, dupa o prima discutie pe care am facut-o azi dimineata cu oameni care sint specializati, cel putin trei paliere spre care trebuie sa ma indrept. Nu pot sa divulg, deocamdata, mai mult. Am asteptat sa apara, intr-un ziar, materialul care deja fusese pus pe un site. Dar la acel moment nu aveam impotriva cui sa ma indrept, in instanta, pentru ca nu ar fi recunoscut ca el l-a scris. Ei, acum a aparut". Intrebata cum comenteaza afirmatiile primarului, cu privire la posibila sa revocare din functie, Daniela Vasioiu a fost la fel de evaziva: "Eu nu pot sa-l impiedic pe primar sa declare ce vrea. Eu nu fac subiect de presa din asta. Si daca veti face dumneavoastra, o sa aveti doar afirmatii dintr-o singura parte. Eu ma voi intilni cu domnul subprefect, dinsul este jurist, fac cele doua, trei, cinci actiuni, cit este nevoie, le dau drumul la Parchet, va dau un comunicat si va spun ce-am facut. Eu nu raspund la nici un fel de acuzatii, atit timp cit sint foarte interesata, si este vorba despre viata mea, de imaginea mea de om, de persoana publica, deci nu ma balacaresc in presa, eu mi le apar legal".
In ceea ce-l priveste, presedintele PD Braila, deputatul Horia Vasioiu, intrebat fiind daca sotia sa a lucrat sau nu la "TC Ind.", a raspuns: "Eu cred ca Daniela este o persoana matura, responsabila de ceea ce face. Raspunsul pe care vi l-a dat ea ramine valabil".
La rindul sau, subprefectul judetului, Aurica Avram, ne-a declarat ieri ca, personal, crede in nevinovatia viceprimarului, dat fiind ca i-a vazut cartea de munca, atunci cind a reprezentat-o in instanta ca avocat, si in acest document nu figura nici o referire la "TC Ind": "Aceste acuzatii trebuie sa fie verificate si trebuie sa fie dovedite. In ceea ce priveste procedura de revocare din functie, exista reguli extrem de clare, cu privire la conditiile in care se poate face acest lucru, dar procedura in sine este greoaie. Eu sint insa convins ca nu se va ajunge la asa ceva, pentru ca am vazut cartea de munca a doamnei Vasioiu, la un moment in care aveam o alta calitate, si nu am vazut inscris acolo date privind "TC Ind". Eu am prezentat documentul in instanta, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cadrul unui proces, si stiu exact ce contine".

"In cazul in care ceea ce s-a scris este adevarat, atunci exista o legislatie clara in domeniu"

Presedintii principalelor partide locale sint de parere ca acuzatiile la adresa viceprimarului Vasioiu sint foarte grave, si este important ca lucrurile sa fie lamurite cit mai repede:
* senatorul Dan Sabau, presedintele PNL - "Singurul lucru important, in chestiunea aceasta, este acela ca trebuie verificate informatiile respective, si trebuie verificat daca exista o relatie intentionala in cele doua aspecte semnalate. Daca avem datele concrete, precise, vom putea sa ne exprimam. In faza asta, e doar o informatie care trebuie verificata, si apoi vom vedea daca elementele in sine constituie o abatere. Trebuie sa vedem daca angajarea s-a facut cu acordul partidului, pentru ca si noi l-am avut pe domnul Ritzinger, care a fost angajat la Directia Agricola. Deci, daca angajarea s-a facut cu acordul partidului, este in regula, din punct de vedere politic. Din punct de vedere financiar, trebuie sa se pronunte organele abilitate".
* deputatul Mihai Tudose, presedintele organizatiei municipale PSD - "Deocamdata, in materialul publicat in presa nu exista nici un fel de dovada in sprijinul acuzatiilor respective. Problema comporta, in acest caz, doua aspecte; cit de adevarate sint faptele prezentate si, de aici, toate implicatiile legale, si apoi, in ce masura exista probe pentru ceea ce s-a scris. In cazul in care ceea ce s-a scris este adevarat, atunci exista o legislatie clara in domeniu, falsul in declaratii este prevazut de Codul Penal si se pedepseste cu inchisoare. De asemenea, vor fi repercusiuni si din punct de vedere administrativ, prin pierderea mandatului de viceprimar. Doamna Vasioiu putea sa fie angajata la cite firme dorea, singura problema legala era sa declare toate locurile de munca. La ce firme lucra si ale cui erau acestea erau chestiuni poate de moralitate, dar nu aveau aspecte legale". Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro